Transferul lui Kylian Mbappe, în atenția pariorilor! Două cluburi sunt favorite certe să îi obțină semnătura fotbalistului, asta dacă acesta va alege să părăsească PSG. Parizienii au înregistrat deja un succes important după ce l-au convins pe Neymar să semneze prelungirea contractului. Acum toată lumea din capitala Franței așteaptă să vadă ce va face Mbappe.
Campionul mondial rămâne liber de contract în 2022 și ar alege mai curând să plece, chiar din această vară. Doar că, din cauza pandemiei, foarte puține cluburi și-ar permite salariul lui în acest moment. Iar cei de la PSG nu doresc să îl cedeze acum.
Mbappe e visul Realului, iar Realul e visul lui Mbappe. Cel puțin așa stau lucrurile în acest moment, conform ziariștilor spanioli. Atacantul n-a ascuns niciodată afinitatea pentru gruparea madrilenă, dar și pentru idolul său, Zinedine Zidane. De aceea, cei de la Real consideră că au toate argumentele să îș convingă pe Mbappe să plece. Astfel, ar putea să îl cumpere puțin mai ieftin, pentru că nici PSG n-ar risca să piardă gratis un jucător pentru care au investit peste 150 de miloane de euro.
De aceea, casele de pariuri dau ca favorită Real Madrid să câștige duelul pentru Mbappe. Un asemenea transfer l-ar liniști și pe Zidane care știe că trebuie să reconstruiască echipa. Și nu o poate face în jurul lui Benzema, chiar dacă atacantul de 33 de ani este în cea mai bună formă a carierei.
După Real Madrid, cotată cu 3/1 șanse, vine Liverpool. Dar asta, probabil, doar dacă echipa lui Klopp va prinde Liga Campionilor. Campioana en titre a Angliei a avut parte de un sezon dezastruos, iar Klopp este disperat să facă niște schimbări la vară. Patronii americani ar putea face o investiție importantă, mai ales că așa s-ar împăca și cu fanii. Suporterii sunt supărați după scandalul pricinuit de Superligă. Mbappe este și el un admirator al lui Klopp și al Premier LEague, așa că dacă Realul nu ar putea să facă o mișcare pentru el, Liverpool poate oricând profita.
Pariorii au mai pus pe listă echipe mari, ca Manchester City și Chelsea, finalistele Ligii Campionilor, dar și Bayern ori Manchester United. Niciuna nu este creditată cu șanse reale, mai ales United, cu o cotă de 33/1. Un asemenea transfer, dacă s-ar realiza, l-ar face pe bogat pe curajosul care ar pune bani pe așa ceva.