Bogdan Racovițan (21 de ani) s-ar fi înțeles cu polonezii de la Racow. Jucătorul care a stârnit interesul celor de la FCSB, CFR Cluj sau Universitatea Craiova este la un pas să semneze cu actuala echipă a lui Deian Sorescu.
Valeriu Iftime este aproape de o nouă lovitură pe piața transferurilor. Bogdan Racovițan a fost adus în februarie 2021, de la echipa franceză de ligă secundă Dijon, și a impresionat în Liga 1. Patronul moldovenilor a anunțat că îi va da drumul fundașului, dacă va găsi rapid un înlocuitor.
FC Botoșani se bate cu șanse mari pentru primele 6 locuri din Liga 1, care asigură biletele de play-off. Totuși, Valeriu Iftime nu ignoră partea financiară, cu atât mai mult cu cât se gândește serios să vândă clubul.
Chiar înaintea revenirii pe terenul de joc, pentru sezonul de primăvară, echipa lui Marius Croitoru a primit vestea despărțirii de Bogdan Racovițan. Potrivit ProSport, acesta ar fi semnat deja cu polonezii de la Racow.
„Cluburile s-au înțeles. Băiatul va merge marți în Polonia să facă vizita medicală și dacă totul e în regulă va semna”, a dezvăluit un om apropiat clubului, potrivit sursei amintite.
Fundașul a avut un sezon foarte bun în Liga 1, iar interesul granzilor din Liga 1 nu a întârziat. FCSB sau CFR Cluj și-au manifestat interesul, dar au făcut pasul înapoi din cauza prețului cerut de Iftime.
Cea mai insistentă ar fi fost Universitatea Craiova. Oltenii au probleme pe linia de fund, iar Laurențiu Reghecampf a cerut întâriri.
Din câte se pare, suma pusă pe masă de polonezi i-a convins pe moldoveni, care au acceptat ca Racovițan să fie lăsat să plece. Conform sursei amintite, Racow va plăti aproape 1 milion de euro, iar Botoșani va avea și un procent dintr-un transfer ulterior.
„Cred că azi nu e greu să îl monitorizezi. El e un copil deosebit, contează mult educația fotbalistică pe care o are din Franța. În 6 luni, a devenit un fundaș central bun și nu întâmplător, are ofertă bună din Polonia.
Am discutat cu ei, lucrurile sunt la limita de a spune da, dar mă mai gândesc, poate mă luminează cineva în seara asta și să fiu de acord cu ce mi-au propus ultima dată.
E peste 500.000 și, cu niște bonusuri, poți să iei aproape 800. Copilul vrea în Polonia, e o echipă bună acolo. Cred că e echipa care a jucat cu Rapid, locul 3 în Polonia”, spunea Valeriu Iftime cu câteva zile în urmă.
650 de mii de euro este cota lui Bogdan Racovițan, conform transfermarkt
Faptul că se vorbește despre mine înseamnă că fac o treabă bună aici și asta mă onorează. Nu exclud nicio variantă care poate însemna un progres, dar visul meu e să ajung într-un campionat din Top 5 din Europa. Pe de altă parte, nu m-ar deranja deloc să rămân la Botoșani în continuare, dacă nu apare o ofertă acum în iarnă care să ne convină și mie și clubului
Bogdan Racovițan, pentru Sport.ro.