Andrei Rațiu a fost prezentat oficial de Rayo Vallecano.
Surpriza startului de sezon din La Liga, Rayo l-a adus pe fundașul dreapta român cu 500 000 de euro. Va fi prima experiență a lui Rațiu în prima divizie din Spania, după experiențele în Segunda și Segunda B. 50% din drepturile asupra unui viitor transfer al lui Rațiu vor ajunge la Villarreal, club care l-a cedat fără pretenții financiare pe Rațiu la Huesca acum 2 ani.
Fotbalistul a semnat un contract pe 5 ani cu Rayo și aa început deja antrenamentele cu noua sa echipă .
Născut la Aiud, Rațiu a crescut în Spania, cea mai importantă perioadă a juniratului petrecând-o în academia lui Villarreal. Pentru „Submarin” a jucat la echipele B și C, înainte să fie cedat la ADO Den Haag, în Olanda (2020-2021), apoi la Huesca (2021-2023).
Rațiu (25 de ani) are 11 selecții și un gol marcat la naționala României, pentru care a debutat în 2021.