Transfer important pe ruta CFR Cluj – FC Botoșani! Un jucător român de mare perspectivă schimbă echipă iarna asta

Bădulescu Silvian 03.12.2021, 13:29
Transfer important pe ruta CFR Cluj – FC Botoșani! Un jucător român de mare perspectivă schimbă echipă iarna asta

Dan Petrescu se pregătește să facă o curățenie generală în lotul CFR-ului. Acesta a decis deja să renunțe la Sebastian Mailat, unul dintre cei mai vechi jucători din lotul echipei, dar împrumutat la trei formații în ultimii ani.

Sebastian Mailat ajunge la FC Botoșani

Primul jucător care va pleca este Sebastian Mailat. Acesta a venit la CFR Cluj în 2017, de la ACS Poli Timișoara. Tot în acel an, Dan Petrescu își începea primul mandat la echipă. Mailat era văzut drept un jucător tânăr și de perspectivă, dar nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor.

Ulterior, el a fost trimis în mai multe împrumuturi. În 2019, acesta a jucat pentru Gaz Metan Mediaș, în 2020 a fost trimis la vecina de oraș, Universitatea Cluj, iar în stagiunea 2020-2021, Sebastian Mailat a fost jucătorul celor de la FC Voluntari.

Contractul acestuia expiră în vara lui 2022, iar din prima zi de mercato de iarnă, el poate negocia cu orice echipă. Se pare că acesta s-ar fi înțeles deja cu FC Botoșani și va fi noul jucător al moldovenilor, din postura de liber de contract.

În total, Mailat a evoluat în 33 de partide pentru clujeni, marcând două goluri. Are în palmares titlul de campion național și Supercupa României, ambele câștigate în 2018.

Conform Transfermarkt, cota de piață a acestuia este de 350.000 de euro.

Denis Alibec, următorul pe listă?

Denis Alibec a fost adus de la Kayserispor pentru a întări atacul campioanei, dar randamentul acestuia nu a fost unul ridicat. După partida cu Academica Clinceni, el a fost exclus din lot. În minutul 70 al meciului cu ilfovenii, el s-ar fi ridicat de pe banca de rezerve și ar fi plecat la vestiare, nemulțumit că n-a fost introdus în teren.

Dacă nici cu Clinceniul nu mă bagă să joc, atunci cu cine?” a reacționat acesta

Situația nu este una roz pentru atacant. El nu mai este dorit la echipă și nu intră în planurile lui Dan Petrescu. Se știe că acesta ține foarte mult la disciplină și că nu acceptă ieșiri de acest gen. Mai mult, la Kayserispor, acesta are competiție în atac și este greu de crezut că turcii îl vor folosi prea mult.

Denis Alibec a fost doar o umbră a jucătorului care lua titlul cu Astra Giurgiu. El a bifat 17 meciuri în acest sezon și nu a marcat decât două goluri, ambele în Liga I, oferind și un assist. În rest, evoluțiile sale au fost șterse, fie că a fost vorba de campionatul intern sau meciurile din Europa.

Contractul cu Kayserispor expiră în vara anului 2023, iar cota de piață a acestuia este de 1,3 milioane de euro.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622