Torje cel laș și Zăvoranca care vrea să ne salveze – Opinie de Sorin Chiriac

31 03. 2022, 15:03
gabi-torje-zavo

Dacă ți-a expirat pașaportul și vrei să-ți duci copiii vara asta în Turcia… Ghinion! Sau noroc dacă ai vreo ”pilă” și sari peste rând, ca să te programezi prin mai-iunie. Înțeleg frica oamenilor și dorința de a-și proteja familiile și nu judec pe nimeni.

Motivele unor plecări în masă

Dar până să înceapă acest război la doar câteva sute de kilometri de țara noastră, situația nu era cu mult diferită. Milioane de români au plecat de acasă, în speranța unui trai mai bun ”afară”. În mare parte a fost vorba despre oameni care nu o duceau grozav în România din punct de vedere financiar, așa că și-au căutat norocul în Italia, Spania, Germania și pe unde i-au mai dus drumurile vieții…

De la o vreme însă, au început să plece din România și oameni cu venituri peste medie. Nu o fac, deci, pentru bani, ci pentru altceva. Pentru respect, pentru a-și crește copiii într-un mediu prietenos, să le poată oferi o educație corectă și un sistem de sănătate care să nu-i îmbolnăvească mai rău. Este și cazul unor prieteni de-ai mei, două familii cu copii de grădiniță, care luna trecută au plecat în Spania. Definitiv!

Atunci când te lovești de ”realitatea românească”

De ce am simțit nevoie să-i amintesc? Pentru că Spania este și țara aleasă de Gabi Torje, pentru a pleca din România! Tot definitiv. Vorbim despre un fotbalist cu 57 de meciuri la echipa națională a României, care a jucat pe sute de mii de euro anual, în ultimii 15 ani. Nu-i număr eu banii lui Torje (cred că mi-ar lua ceva timp…), dar sunt convins că le-a asigurat un trai bun următoarelor două-trei generații.

Acest băiat s-a întors acasă, după mai bine de zece ani în care a ”muncit afară”, în Italia, Spania, Turcia sau Grecia. Era hotărât să rămână aici, să își întemeieze o familie și să încerce să schimbe ceva, să împărtășească din expriența sa, la echipe mari, precum Udinese sau Espanyol Barcelona. O problemă de familie i-a dat însă ”prilejul” să trăiască din plin realiatea românească.

Tatăl său s-a îmbolnăvit și a fost internat în spital. În acel loc destinat tratamentului, s-a îmbolnăvit și mai rău, pentru a contactat o infecție nosocomială, care s-a dovedit a-i fi fatală. Au urmat apoi pregătirile de ”rămas bun” și acela a fost momentul în care Gabi Torje și-a dat seama că nu asta este țara în care vrea să trăiască.

Discursul-manifest al unui român exasperat

O spune el atât de bine: ”Hai, să îți spun ceva: tata a lucrat 40 de ani în Romania, și statul îți dă ajutor de înmormântare 50 de milioane (n.r. 5000 de lei)? Mai merită să rămâi în țara asta? Eu atât te întreb. După ce că îți face pensie 6 milioane (n.red. 600 de lei) pe caz de boală, că ești bolnav.

Când se duce omul, 50 de milioane (n.red. 5000 de lei)…. Și e 40 de milioane (n.red. 4000 de lei) un coșciug. Nu mai zic că nu ai groapă, că daca nu ai groapă, nu mai îngropi pe nimeni. Mai merită să rămâi în România?

Ce faci? Nici nu poți să cumperi prosoape. Nu îți ajung banii de prosoape, de lumânări.. Nu m-am gândit niciodată că o țară în care un om lucrează trei schimburi, se duce își rupe picioarele, mâinile pentru stat… a lucrat la firme de stat. Iar respectul pentru tine că om din țara asta este de 50 de milioane (n.red. 5000 de lei). Nu zice nimeni să îi dai 200 de mii de euro, 2 milioane, să îi facă avere, să vină copiii să se bată… Că așa e la noi, dacă rămân bani prea mulți, se bat oamenii”, și-a încheiat discursul-manifest, de la PlaySport LIVE, Gabriel Torje. Spune că, în doi-trei ani, se va muta în Spania, țara în care i-a plăcut cel mai mult să trăiască.

Oana, noi îți mulțumim, că ca tine nu găsim!

Așadar, ”bogătanul” Torje nu rămâne aici, să schimbe lucurile în țara lui, ci alege calea mai ușoară. Este un fricos, un laș care nu are curaj să stea în România, să lupte cu sistemul. Alții însă, uitați că au. Celebra actriță Oana Zăvoranu este gata să ne salveze! A anunțat că va candida la funcția de președinte. Din păcate nu la cea de președinte al RFR, ci de președinte al țării! Deci, vrea să ne salveze pe toți, nu doar fotbalul românesc!

Vedeți, diferență? Torje este un laș, care voia mai mulți bani pentru înmormântarea tatăl lui, iar Zăvo este o eroină, care vrea să ne salveze de fundătura asta în care am intrat. Hou, Torje! Mulțumim, Oana!