Top 4 concluzii incredibile după optimile Mondialului: marocanul care driblează peste Messi, Neymar și Mbappe!

Gabriel Berceanu 09.12.2022, 12:03
Top 4 concluzii incredibile după optimile Mondialului: marocanul care driblează peste Messi, Neymar și Mbappe!

Ne apropiem de seria celor 4 partide din sferturile de finală ale Mondialului, după faza optimilor în care doar calificarea Marocului poate intra în categoria surprizelor. Cu toate astea, duelurile din optimi au oferit o imagine plină de paradoxuri și concluzii incredibile aparent, dacă ne raportăm la prestațiile multor jucători, dar și ale echipelor.

Spre exemplu, o națională de top 4 la acuratețea paselor, a părăsit competiția. Un marocan a driblat peste toate starurile Mondialului, cu cote de piață colosale. Mingea lungă e iarăși la putere în vreme ce o listă cu fotbaliști de excepție continuă să stea în picioare după optimi de finală: au ajuns în sferturi, dar n-au șutat pe poartă! Iată cele mai spectaculoase realități în urma analizei Playsport pe baza datelor statistice FBref.com.

La driblinguri, Mbappe, Neymar și Messi sub… Boufal!

Dintre toți jucătorii optimilor de finală, marocanul Sofiane Boufal e lider când vine vorba de driblinguri reușite! Mijlocașul de 29 de ani al lui Angers a reușit 6, peste francezul Mbappe (5), englezul Bellingham și olandezul Gakpo, fiecare cu câte 3. Și asta într-un meci în care Marocul s-a apărat cea mai mare parte din timp, împotriva Spaniei!

Performanța lui Boufal este remarcabilă dacă ne gândim că Messi, având ca adversari australienii, a reușit un singur dribling, la fel ca Vinicius sau Raphinha în fața sud-coreenilor! Neymar a reușit doar două! Toată echipa Spaniei are 9 driblinguri reușite în fața Marocului, cu doar 3 peste performanța individuală a lui Sofiane Boufal!

S-a întors mingea lungă

Din cele 8 meciuri ale primei runde eliminatorii la Mondial, 6 s-au încheiat la capătul a 90 de minute, doar două au avut nevoie de penalty-uri și prelungiri. Ei bine, în aproape 70% din optimile de finală încheiate în timp regulamentar, învingătoare a fost echipa care a mers cel mai mult pe minge lungă!

Poate intra în rândul acestor concluzii incredibile, câtă vreme în fotbalul modern se tot vorbește despre construcție. Dar, cu tacticizarea tot mai accentuată, e clar că orice soluție pentru gol e binevenită iar baloanele lungi pot destabiliza defensivele compacte. Mai ales schimbările de direcție cu minge lungă.

Anglia-Senegal a fost 79-65 la raportul baloanelor lungi, tehnica Portugalie a avut 74 – 54 cu Elveția, am avut 61 – 48 în Franța-Polonia iar la Olanda-SUA, un 74-64. Patru optimi din șase! Doar Brazilia și Argentina s-au calificat în sferturi fără să domine adversarul la acest capitol.

Coreea de Sud, eliminată cu 84% acuratețea paselor

Dacă s-ar face un top al naționalelor după acuratețea paselor demonstrată în optimile de finală, Coreea de Sud s-ar afla în primele 4 echipe, „calificată” la acest capitol, deși pe tabelă a fost învinsă clar de Brazilia. Asiaticii au avut 84% procentul de acuratețe al paselor, depășiți doar de Brazilia (88%), Argentina (87%) și Anglia (85%), dintre calificatele în sferturi.

Trupa lui Bento a fost peste Franța (83%), Portugalia și Croația (81%), Olanda (75%) și Maroc (68%), adică 5 din cele 8 reprezentative victorioase! Semn clar că nici gradul înalt de precizie în construcție nu e determinant pentru succes, dacă nu există clarviziune în ultima treime și eficiență în fața porții.

Sfert-finaliști și cu cote uriașe, dar fără șut pe poartă!

Din loturile celor 8 echipe calificate în sferturile de finală există câțiva jucători eminamente ofensivi care nu au reușit până acum să tragă pe poartă vreun șut! Asta deși s-au scurs câte 4 meciuri pentru fiecare reprezentativă. Spre exemplu, după 117 minute cu Arabia Saudită și Australia, adversari considerați anterior turneului drept modești și oricum inferiori Argentinei, ofensivul sud-american Papu Gomez de la Sevilla nu a avut șut pe poartă!

Mai departe, pentru a întări concluziile incredibile, după 107 minute, în toate cele 4 meciuri ale Franței, Kingsley Coman nu a prins vreodată cadrul porții. Într-un număr de minute prinse în teren mai mare decât al primilor doi, olandezul Bergwijn nu a reușit să tragă pe poartă. Mai exact, în 168 de minute, pe durata a trei meciuri în care a evoluat. Lider în această categorie nedorită poate fi considerat, după 176 de minute, vârful croat Bruno Petkovici, prezent în toate cele 4 meciuri ale naționalei sale din turneu.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622