Toni Petrea schimbă ofensiva la ordinul lui Gigi Becali. Cum urmează să arate primul 11 al lui FCSB

Olteanu Ștefan 16.01.2022, 08:30

Gigi Becali a anunța încă de la mijlocul lunii decembrie că vrea să îi schimbe poziția în teren tânărului Octavian Popescu și se pare că Toni Petrea s-a conformat. Așadar, la ultimul amical jucat de FCSB, Tavi a evoluat pe postul de extremă dreapta și nu pe cel de extremă stânga, așa cum a fost obișnuit.

Toni Petrea i-a schimbat postul lui Octavian Popescu. O nouă dorință a lui Gigi Becali?

Gigi Becali îl vrea pe Florinel Coman titular cât mai repede la FCSB, iar Toni Petrea încearcă să caute soluții pentru a-i îndeplini dorința patronului. Coman (23 de ani) poate evolua doar pe postul de extremă stânga, poziție pe care în ultimele luni s-a descurcat foarte bine tânărul Octavian Popescu (19 ani).
Totuși, odată cu revenirea lui Coman după accidentare, Tavi ar putea fi nevoit să își schimbe poziția. Nu este o noutate, deoarece atât Gigi Becali, cât și Toni Petrea consideră că mijlocașul de 19 ani este polivalent și poate acoperi mai multe posturi în teren.
Iar la amicalul cu CS Mioveni, Octavian Popescu a fost trimis de antrenor pe postul de extremă dreapta, în timp ce postul de extremă stânga a fost acoperit de Coman.
Mihai Stoica, managerul general al echipei, a lăsat de înțeles că formula de start ar putea să arate așa de acum încolo:

Coman nu poate să joace în dreapta, Octavian da, se descurcă fără niciun fel de problemă. Am bătut-o pe CFR, 3-0, cu Octavian în partea dreaptă și Coman în stânga. Coman a mai jucat #9 la juniori, a fost încercat și la noi, dar nu e de acolo. Este atacant lateral stânga, indiscutabil.

Sigur, lui Popescu îi convine mai mult în stânga, dar chiar am discutat despre asta cu el. I-am spus: „trebuie să fii la fel de bun și în partea dreaptă”.

El e un jucător dezechilibrant, nu e liniar. OK, n-are explozia lui Coman, deși viteza o are mai bună. Va putea juca și acolo, fără niciun fel de problemă. Dacă rămânem în 4-3-3, poate juca și inter, pentru că are viziune. Există jucători care pot juca doar ca atacanți laterali, dar jucători care pot fi și interi”, a transmis Mihai Stoica, la TV Telekom Sport.

Octavian Popescu, soluție și pentru postul de inter. Gigi Becali: „Oricum vine Coman în stânga. Trebuie să le fac loc”

De asemenea, Gigi Becali anunța în urmă cu o lună că, atunci când va pleca Tănase, Octavian Popescu va evolua pe postul de inter stânga:

La mine a plecat Man, a venit Moruțan. A plecat Moruțan, a venit Cordea. Va pleca Tănase, voi vorbi cu Toni Petrea, să-i spun: „Dacă pleacă Tănase, vreau ca Tavi Popescu să joace în locul lui, inter stânga”. Este interesul meu, trebuie să le combin ca să câștig bani. Oricum vine Coman în stânga. Sunt jucători valoroși, care se pierd dacă-i țin. Trebuie să le fac loc în echipă.
Stăteam și mă gândeam că, fără să-mi dau seama, l-am copiat pe Hagi. Hagi spunea că trebuie să facă loc în echipă, eu am făcut asta și rămâne echipa valoroasă, m-ați înțeles?”, spunea Gigi Becali în luna decembrie, la PRO X.

La scurt timp după aceste declarații făcute de Gigi Becali, versatilitatea lui Octavian Popescu a fost confirmată și de antrenorul Toni Petrea:

Tavi poate juca în partea stângă, în partea dreaptă. E polivalent, poate juca în orice poziție avansată. Chiar și inter, de ce nu? Are calități, viziune a jocului, pasă, serviciu foarte bun, dribling, cred că ar putea face față”, a spus Toni Petrea.

Patru goluri și două pase decisive a reușit Octavian Popescu în 18 meciuri jucate în acest sezon. Cota lui de piață este de 1.9 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.

Gigi Becali îl vinde pe Octavian Popescu. Patronul FCSB a pus la punct planul în urma căruia va reuși să câștige o sumă impresionantă.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622