Toni Petrea nu e impresionat de scandalul declanșat de UTA: „Victoria FCSB e meritată” Ce frustrări are după seria de victorii

06 12. 2021, 00:05
Toni Petrea, pus în dificultate de deciziile lui Gigi Becali: „Sunt discuții pe care le am cu conducerea!” Cum a comentat remiza cu Mioveni

Toni Petrea a declarat la finalul partidei cu UTA, 2-1, că victoria echipei sale este meritată. Oaspeții au acuzat dur arbitrajul lui Marian Barbu, care a acordat două lovituri de la 11 metri inexistente.

FCSB câștigă cu UTA, 2-1, și revine la 8 puncte de liderul CFR Cluj. Toni Petrea a ajuns la al treilea succes de la revenirea pe banca echipei. Antrenorul nu a ezitat să își declare frustrarea că nu poate reduce din diferența față de marea rivală. UTA, de partea cealaltă, a acuzat extrem de dur arbitrajul lui Marian Barbu.

Toni Petrea nu e impresionat de scandalul declanșat de UTA: „Victoria FCSB e meritată”

„O echipă bună, care ar trebui să facă parte din play-off. Am reușit să marcăm, am reușit noi să marcăm primii de data asta. Puteam să închidem jocul mult mai devreme.

Nu am reușit acest lucru și am primit acel gol. Sunt mulțumit că jucătorii nu au cedat și au reușit până la final să marcheze.

Nu știu ce s-a întâmplat la acea fază. Până nu se va rezolva problema cu VAR-ul tot vom mai avea astfel de discuții.

Keșeru a fost OK. Tavi Popescu? Îi spun mereu să atace mereu careul, conduce mingea foarte bine și poate destabiliza oricând adversarul.

Budescu nu a mai intrat în seara asta. Am zis să închidem jocul.

E frustrant să câștigi atâtea jocuri și să ai diferența asta de puncte. Nu e chiar plăcut. Sezonul trecut a fost mult mai echilibrat. Poate, ușor, ușor o să reușim să ne apropiem de primul loc.

Mai e și play-off-ul, se vor înjumătăți punctele. Mai sunt echipe bune, care pot pune probleme. Se va juca pana la final.

Da, este meritat rezultatul. Am jucat bine, am avut ocazii de poartă. Si adversarul a jucat bine, dar rezultatul e meritat pentru noi”, a declarat Toni Petrea.

Florin Tănase: Pe reluare nu e sunet! A fost penalty la Tavi Popescu

„Eu doar am înscris golurile. Fericit pentru cele trei puncte, contra unui adversar foarte dificil, cu experiență. Rămânem la 8 puncte în spatele CFR-ului.

Primul penalty este clar. S-a auzit contactul, eram pe teren și s-a auzit. Al doilea, nu știu, am înțeles că a ieșit mingea. Primul, eu îl consider penalty clar.

Nu este o abilitate a lui Tavi Popescu, el a driblat și adversarul i-a dat în picior. Pe reluare nu e sunet.

Îi dedic golul soției mele. Sper să îmi aducă pe lume un băiețel”, a spus și Florin Tănase.

„A fost o partidă dificilă, o echipă agresivă. Încep să îmi intru în ritm, a fost o perioadă dificilă, sper să îmi ajut echipa și să adunăm puncte.

Noi luăm fiecare meci în parte, vrem să ne apropiem de CFR, dar nu depinde de noi ce fac ei.

Nu am văzut exact, nu vreau să îmi dau cu părerea. Eu cred că a fost penalty, s-a auzit o lovitură, dar nu vreau eu să vorbesc”, a declarat și Adrian Șut.

FCSB – UTA 2-1! ECHIPELE DE START:

FCSB: Vlad – Crețu, Vinicius, Miron, Radunovic – Șut, Olaru, Tănase – Cordea, Keșeru, Ov. Popescu
Rezerve: Straton, Budescu, Dumiter, Cristea, Stoica, V. Gheorghe, OV. Popescu, Oaidă, Musi
Antrenor: Toni Petrea

UTA: Iacob – Baravykas, Medimorec, Shlyakhov, Vorobjovas – Passaglia, Roger, Ubbink – Miculescu, Dangubic
Rezerve: Balauru, Erico, Ilie, Dima, Batha, Antal, Isac, Hora, Bustea
Antrenor: Laszlo Balint

Stadion: Arena Națională
Arbitri: Marian Barbu, Mircea Orbuleț, Florin Neacșu