Toni Petrea l-a cucerit pe Vasile Miriuță. Fostul antrenor al lui CFR Cluj și al lui Dinamo apreciază nivelul jocului etalat de FCSB. Ar fi un mare atu pentru tehnician în fața lui Gigi Becali.
Toni Petrea a primit a doua șansa la FCSB. Antrenorul a revenit surprinzător, după îndepărtarea cu scandal a lui Edi Iordănescu. Gigi Becali a dezvăluit că l-a ales pe tehnician dintr-o listă cu trei nume.
După ce a fost sunat de Gigi Becali, Toni Petrea a avut o singură pretenție. Să nu mai fie nevoit să facă schimbări înainte de pauza meciurilor.
Patronul FCSB i-a acordat un răgaz de câteva meciuri, iar fostul secund al lui Laurențiu Reghecampf este hotărât să nu rateze șansa. Are deja 3 victorii consecutive.
Vasile Miriuță recunoaște că nu este un fan al FCSB, dar spune că admiră jocul imprimat de Toni Petrea în scurtul timp pe care l-a avut la dispoziție.
Văd o luptă în 2 la titlu, între CFR și FCSB. Am mai spus-o și o mai spun, deși poate nu le pică bine unora: îmi place Toni Petrea! Îmi place, echipa joacă, parcă s-a descătușat de 3-4 etape.
Joacă mai ofensiv, are posesie mai bună, joacă mai în viteză. Îmi place cum joacă FCSB acum, cu toate că nu sunt fanul lor, dar CFR va câștiga campionatul până la urmă
Vasile Miriuță la Digi Sport.
Totuși, Vasile Miriuță nu crede că roș-albaștrii au vreo șansă în lupta cu CFR Cluj. FCSB este la 8 puncte distanță de campioana en titre, cu trei meciuri înaintea pauzei de iarnă.
„Dacă rămâne Petrescu, CFR câștigă 150% campionatul. Dacă vine alt antrenor, doar 100%”, a mai declarat Miriuță.
Gigi Becali a avut trei antrenori pe listă pentru a-l înlocui pe Edi Iordănescu. În cele din urmă, omul de afaceri a ajuns la concluzia că Toni Petrea este cel mai potrivit pentru a prelua echipa roș-albastră.
„L-am sunat dimineață și i-am spus că-l sun mai pe seară, ca să vorbească cu familia lui. Când m-am despărțit de el, i-am dat 48 de ore să se răzgândească, el a plecat, nu l-am dat afară. Pe listă au fost trei. A mai fost și Poenaru, dar mi-a zis MM că Poenaru nu poate să antreneze a treia echipă și a mai fost încă un antrenor căruia nu-i mai dau numele.
Ăla pe care l-am sunat nu a răspuns și a răspuns primul Petrea. A spus că nu va mai face niciodată o schimbare după pauză. Câteva meciuri va avea libertate, cum am și acordat, 11 meciuri”, a spus Gigi Becali.
Toni Petrea a mai antrenat-o pe FCSB între iulie 2020 și iunie 2021 și a cucerit Cupa României.
Nu am venit să mă gândesc la plecare
Toni Petrea