Toni Kroos s-a răzgândit după 3 ani și revine la naționala Germaniei! Cum l-a convins selecționerul

Bogdan Solomon 22.02.2024, 21:42
Toni Kroos s-a răzgândit după 3 ani și revine la naționala Germaniei! Cum l-a convins selecționerul

Toni Kroos va îmbrăca din nou tricoul echipei naționale a Germaniei, la trei ani distanță de momentul în care își anunța retragerea. Marele merit îi revine selecționerului, care a reușit să-l convingă.

Veteranul de 34 de ani a bifat de-a lungul carierei nu mai puțin de 106 meciuri pentru „Panzere” și a fost o piesă de bază în angrenajul care a cucerit Cupa Mondială în 2014. Nici la nivel de club nu s-a lăsat mai prejos, fiind unul dintre cei mai titrați jucători din fotbalul mondial, cu 31 de trofee.

Toni Kroos revine la naționala Germaniei după 3 ani. Cum l-a convins selecționerul

Potrivit The Atletic, elementul cheie al revenirii lui Kroos este dat de relația foarte bună pe care o are cu Julian Nagelsmann. Cei doi colaborează cu aceeași agenție de impresariat.

Selecționerul cataloga drept „o idee interesantă” posibilitatea ca starul lui Real Madrid să joace din nou pentru echipa națională. Eforturile au dat roade, astfel că îl va avea la dispoziție încă din martie, când sunt programate meciurile pregătitoare pentru Euro 2024.

„O să joc din nou pentru Germania în martie. De ce? Pentru că am fost rugat de selecționer, sunt într-o dispoziție bună și sunt convins că alături de echipă, la EURO 2024, totul e mai posibil decât cred mulți în acest moment”, a anunțat Toni Kroos, prin intermediul unei rețele de socializare.

La turneul final, „Mannschaft” va evolua în grupa A, alături de Scoția, Ungaria și Elveția. Până atunci, „Sniperul” va avea ocazia de a fi adversarul coechipierilor de la club, Eduardo Camavinga și Aurelien Tchouameni, în meciul cu Franța.

Își anunțase retragerea după plecarea lui Joachim Low

În vara lui 2021, Toni Kroos luase decizia de a renunța la echipa națională. Joachim Low plecase la rândul său, fiind înlocuit cu Hansi Flick, care avea să devină primul selecționer demis din istoria „Panzerelor”.

„Mi-aș fi dorit tare mult și aș fi dat orice ca să ating 109 meciuri la final și să câștig încă un trofeu, aici la Campionatul European. Dar am luat această decizie cu mult timp înainte. Am fost conștient că nu voi putea juca la Mondialul din Qatar în 2022.

Asta pentru că vreau să mă concentrez pe ce am de făcut la Real Madrid în următorii ani. Voi avea astfel și pauze de care nu am avut parte în ultimii 11 ani. De asemenea, ca soț și tată, voi putea fi alături de soția mea și cei trei copii.

A fost o mare onoare pentru mine să port acest tricou pentru această lungă perioadă. Am făcut-o cu mândrie și pasiune.Mulțumesc tuturor fanilor care m-au încurajat și m-au susținut, dar și criticilor care m-au motivat în plus. Aș vreau să-i mulțumesc foarte mult lui Jogi Low. El m-a adus la națională și m-a făcut campion mondial. A avut încredere în mine. Am scris o pagină de glorie împreună”, spunea Kroos la acea vreme.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622