„Toate fetele frumoase au venit să mă vadă!”. Mircea Rednic, reacție spumoasă după ce a ieșit din spital

Cosmin Olteanu 22.02.2024, 18:19
„Toate fetele frumoase au venit să mă vadă!”. Mircea Rednic, reacție spumoasă după ce a ieșit din spital

Mircea Rednic a avut o reacție spumoasă după ce a ieșit din spital.

În timpul antrenamentului de luni dimineață, Mircea Rednic s-a simțit rău, motiv pentru care a cerut ajutorul staff-ului medical. Ulterior, „Puriul” a ajuns la spital, pentru investigații suplimentare.

Mircea Rednic, reacție spumoasă după ce a ieșit din spital

În cadrul conferinței de presă dinaintea partidei cu Petrolul, Mircea Rednic a avut o declarație comică, când a venit vorba despre problemele sale de sănătate.

„Am intrat în spital, deja toată lumea se agita. Toate fetele frumoase din spital şi pacientele… toate au venit să mă vadă.

A fost o ameţeală care a apărut aşa din senin. Nu uitaţi că noi după meci am venit cu autocarul şi nu ştiu dacă mi-a făcut bine. Ce, voi nu ameţiţi? Ce Dumnezeu? Toată lumea mai are probleme şi acum nu trebuie să facem un caz.

Dacă Doamne-Doamne face un semn, n-am ce să fac. N-avem ce să facem. Când ţi-e scris, te duci. Dar nu e cazul, aşa că nu (n.r. râde), încă n-aţi scăpat de mine”, a declarat Mircea Rednic, în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei cu Petrolul.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622