Fabrizio Romano, celebrul jurnalist italian care este specialist în deconspirarea transferurilor, a confirmat oferta venită pe numele lui Cristiano Ronaldo de la Al Nassr, din Arabia Saudită, dar în același timp a prezentat și toate dedesubturile tranzacției care ar putea să se finalizeze după Cupa Mondială.
Spaniolii de la Marca au dezvăluit în cursul zilei de miercuri, 30 noiembrie, că Al Nassr i-a înaintat o ofertă astronomică lui Cristiano Ronaldo, iar starul portughez și-ar fi dat deja acordul să semneze.
Este vorba despre un salariu de 200.000.000 de euro anual care ar urma să îi fie acordat lui Ronaldo, situație în care ar deveni cel mai bine plătit jucător din istoria fotbalului. De asemenea, portughezul și-ar pune semnătura pe o înțelegere valabilă pe două sezoane și jumătate, respectiv până în vara lui 2025.
O parte dintre aceste informații au fost confirmate de Fabrizio Romano, însă celebrul jurnalist italian a venit și cu alte câteva detalii extrem de importante. Suma uriașă de bani care ar urma să intre în conturile lui Ronaldo nu ar fi încadrată integral în salariul din contract.
Mai precis, portughezul ar urma să își cedeze o parte din drepturile de imagine, fapt care îngreunează negocierile:
„Cristiano Ronaldo a primit o ofertă oficială de la Al Nassr, confirmat. Este vorba despre aproape 200 de milioane de euro pe sezon până în 2025. Dar… cea mai mare parte din sumă e sub formă de sponsorizare, așa că nu este clar dacă se poate ajunge la o înțelegere în privința drepturilor de imagine.
Momentan nu s-a luat nicio decizie în acest sens și nu s-a semnat nimic. Cristiano e focusat pe Cupa Mondială”, a transmis Fabrizio Romano, pe Twitter.
Cu Ronaldo titular în primele două meciuri din faza grupelor, Portugalia a obținut două victorii, scor 3-2 cu Ghana și 2-0 cu Uruguay. Ronaldo a înscris un gol în prima partidă menționată.
Mulțumită acestor rezultate, Portugalia a obținut matematic calificarea în fazele eliminatorii și este în proporții mari sigură și de primul loc în grupă, având un golaveraj net superior față de Ghana.
În ultima partidă, Portugalia o va întâlni pe Coreea de Sud. Duelul e programat vineri, 2 decembrie, de la ora 17:00.
„Simt că această echipă a Portugaliei are un potențial uimitor. Cred că putem câștiga (n.r. – trofeul), cu siguranță! Vom vedea la capătul turneului care este cea mai bună echipă. Dar eu cred că Portugalia este cea mai bună de la ediția aceasta a Cupei Mondiale. Însă, trebuie să o arătăm și pe teren.
Avem un potențial enorm. Dacă demonstrăm că suntem cea mai bună echipă, cu siguranță vom ajunge în finală. Campioana va fi cea mai bună.
Avem jucători tineri, este un amestec bun de jucători.
Mi-ar plăcea să câștig acest turneu. Dar și dacă mi-ai spune că nu voi mai câștiga niciun alt trofeu până la sfârșitul carierei, aș fi totuși fericit. Pentru că sunt mândru de ceea ce am realizat.
Însă, o Cupă Mondială care să completeze cariera mea nu ar fi rea! Mi-ar plăcea, este un vis pentru mine. Este posibil, să vedem. Sper că energiile pozitive sunt de partea noastră. Și putem face tot ce ne stă în putință”, a declarat Ronaldo, la prima conferință de presă din Qatar.