Tirada lui Marius Șumudică nu l-a iertat nici pe Edi Iordănescu: „Suntem nebuni?”

Gabriel-Alexandru Ioniță 20.09.2022, 21:00
Tirada lui Marius Șumudică nu l-a iertat nici pe Edi Iordănescu: „Suntem nebuni?”

Marius Șumudică a contestat în termeni duri selecția făcută de Edi Iordănescu pentru meciurile cu Finlanda și Bosnia Herzegovina, ultimele din această ediție de Nations League. Antrenorul lui Al Raed susține că jucătorul său, Alex Mitriță, nu trebuia să lipsească de la această acțiune. De asemenea, Șumi a făcut lobby și pentru fostul său elev de la Gaziantep Gazișehir, Alex Maxim.

După Dan Petrescu, a venit rândul lui Edi Iordănescu să fie luat în colimator de Marius Șumudică

Anterior, Șumudică îl făcuse praf pe Dan Petrescu în contextul mega-scandalului de la CFR Cluj. Apoi, a fost întrebat despre echipa națională și s-a dezlănțuit la adresa lui Edi Iordănescu.

„Mitriță joacă foarte bine, face diferența, rupe brazda sub el. Are calitate mare. Nu înțeleg de ce nu a fost convocat la echipa națională Mitriță. Este un jucător care poate face diferența oricând. Eu de aceea nu-l schimb, îl țin 90 de minute chiar dacă joacă prost, pentru că poate inventa oricând ceva.

Sunt jucători care se nasc, care depășesc adversarul perpendicular pe poartă. La fel ca Maxim, noi suntem nebuni?

Maxim are 90 de meciuri și 42 de goluri în Turcia, vor toate echipele mari să-l ia. Mulți spun că multe goluri sunt din penalty, dar să nu ratezi un penalty în doi ani? Ok, când au venit la echipa națională, nu au avut rezultatele scontate, dar cum să nu-l iei pe Maxim, cum să nu-l iei pe Mitriță?

Noi ce aducem? Jucători din Serie B, cu salarii de 7.000, de 10.000? Eu nu înțeleg. Edi e tipicar, se ocupă de munca asta de birou, a fost în vizită la Ancelotti, dar selecția pentru echipa națională trebuie s-o faci în funcție de rezultatele de moment.

Cum să nu fie Maxim sau Mitriță la echipa națională? Noi plângem după Ianis Hagi, că e accidentat. La fiecare interviu, văd că Edi Iordănescu plânge după Ianis Hagi, dar Maxim și Mitriță, care fac diferența?

Nici n-am văzut componența lotului, de unii nici n-am auzit. Boloca? N-am auzit. N-am auzit. Ce joacă?”, a spus Marius Șumudică potrivit digisport.ro.

Antrenorul lui Al Raed nu concepe ca cei doi jucători să aibă probleme de motivație la echipa națională

Ulterior, i s-a spus lui Șumudică faptul că aceste două neconvocări ar putea fi puse pe seama faptului că cei doi fotbaliști au fost acuzați în ultima perioadă că nu ar fi chiar foarte motivați în momentul în care sunt folosiți la națională. Antrenorul lui Al Raed nu a fost însă de acord cu această teorie.

Dacă-mi spuneți că există un jucător cu tricoul echipei naționale pe el și nu are implicare 100% înseamnă că trebuie să ne punem pistolul la tâmplă. Nu-mi spune mie că nu există implicare când începe meciul, asta e o prostie.

La fel ca în discuția cu salariile restante, păi uită-te la Hermannstadt. Ăia se gândesc la salarii când intră pe teren? Eu vorbesc cu Mitriță zi de zi și cu Maxim aproape zi de zi, nu s-a întâmplat nimic din partea lor.

Atât Mitriță, cât și Maxim își doresc enorm să facă parte din echipa națională. Lui Mitriță i s-ar umfla gleznele dacă ar veni pe jos, dar cred c-ar veni cu orice. Era foarte afectat, e foarte afectat că nu este chemat la echipa națională”, a mai spus tehnicianul conform sursei citate.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622