„Tigroaicele” de la CSM București au antrenor! Conducerea clubului a anunțat cine va pregăti echipa primăriei. De fapt, e vorba de vechiul tehnician, Adrian Vasile. Acesta și-a prelungit, vineri, contractul cu CSM București pentru încă două sezoane.
„Tigroaicele” de la CSM București au antrenor! Adică, același. Adrian Vasile a semnat prelungirea pe două sezoane a contractului cu trupa Cristinei Neagu. El era antrenorul principal al multiplei campioane a României din octombrie 2019. Anunțul prelungirii contractului a venit chiar înaintea meciului de sâmbătă, din optimile Ligii Campionilor. „Tigroaicele” vor întâlni tot o echipă românească, CSM Râmnicu Vâlcea.
CSM București are plăcerea să anunțe că a ajuns la un acord cu Adrian Vasile, antrenorul echipei feminine de handbal a clubului nostru, în privința viitorului său pe banca tehnică a tigroaicelor. Adrian Vasile va fi antrenorul echipei feminine de handbal a Clubului Sportiv Municipal București și în următoarele două sezoane!”, se arată într-un comunicat al clubului, citat de eurosport.ro.
În vârstă de 38 de ani, Adrian Vasile are în CV patru titluri de campion al României (2015, 2016, 2017, 2018) și tot atâtea Cupe ale României (2016, 2017, 2018, 2019). Din postura de antrenor secund la CSM București, și-a trecut în palmares Liga Campionilor, în 2016. Din 19 ianuarie 2021, Adrian Vasile a fost numit și antrenorul principal al echipei naționale a României. El a îndeplinit funcția de antrenor secund al naționalei Muntenegrului în perioada 2017-2020.
Până de curând, Primăria Capitalei era unul din principalii sponsori financiari ai echipe de handbal feminin CSM București. Printr-o decizie a Consiliului General al Capitalei, Nicușor Dan a transmis că numele primăriei va fi retras de pe tricourile echipei. Cu toate acestea, primarul general al Capitalei a precizat că Primăria Capitalei va susține, și anul acesta, echipa feminină de handbal.
O echipă de profesioniste, între primele din Europa, care nu au meritat starea de incertitudine care durează de aproape doi ani. Cu acordul majorităţii din Consiliul General, am asigurat echipa de stabilitate financiară în 2021”, a declarat Nicuşor Dan, conform playtech.ro.
CSM a transferat în ultima perioadă mai multe jucătoare. Cea mai recentă mutare: portarul Tess Wester, actualmente la Odense, ce urmează să vină din vară. Tess Wester a cucerit Campionatul Mondial cu Olanda, în anul 2019. Înțelegerea pe care o va semna cu cu CSM București va fi pe doi ani. Clubul a prezentat deja oficial trei jucătoare norvegiene. Este vorba despre portarul Marie Davidsen, de la Thuringer HC, extrema dreapta Malin Larsen Aune şi interul stânga Emilie Hegh Arntzen, ultimele două fiind aduse de la Vipers Kristiansand. De asemenea, CSM a anunțat oficial și transferul pivotului muntenegrean Ema Ramusovic. Ema a fost adusă de la Buducnost Podgorica.