Simona Halep a rămas marcată după accidentarea suferită la Roma. Sportiva de la malul mării a obținut calificarea în turul doi al turneului de la Cincinnati, dar nu se află într-o formă excelentă. Campioana noastră a recunoscut că acum joacă mai cu teamă.
Simona Halep a învins-o pe Magda Linette, locul 4 WTA, în primul tur al turneului de tenis pe suprafață dură, de la Cincinnati, SUA. Cele două jucătoare de tenis s-au mai întâlnit și în anul 2019, în turul II la Roland Garros, iar Halep s-a impus atunci în trei seturi. Ocupanta locului 13 în clasamentul mondial a dominat primul set, ajutată de procentaje excelente ale serviciului, 61% dintre puncte jucate cu prima minge și 75% dintre ele câștigate. În cea de-a doua parte a meciului, Halep a greșit mult și a avut nevoie de intervenția medicilor. Durerile acuzate au fost la gamba dreaptă.
A fost un meci dificil, mai ales după această pauză. Și ea a jucat bine, un tenis puternic. A fost greu să returnez mingea. Am continuat să lupt și mă bucur că am putut câștiga primul meu meci după revenire. Sunt foarte tristă că nu am putut câștiga un titlu aici, am pierdut 3 finale, e unul dintre cele mai bune locuri pentru a juca. Mereu dau totul aici și am simțit dragostea publicului. Vreau să mulțumesc tuturor pentru prezență. Mă bucur să vă avem înapoi. Tenisul e mult mai frumos cu voi în tribună.”, a declarat Simona Halep, după victoria cu Magda Linette.
Accidentarea pe care a avut-o marea noastră campioană la turneul de la Roma, pe 12 mai, a făcut-o să fie mai precaută.
Mă simt bine, nu am avut așa mari dureri după pauza aceea de ploaie, am făcut un pic de fizioterapie, m-am recuperat, dar a fost doar o contractură, nu a fost întindere sau ceva mai grav. Am știut că nu e ca la Roma, acum știu cum e să ai o accidentare mai gravă. Deci mă simt ok. Sper mâine să mă simt la fel de bine.
Teama este permanentă acum, pentru că a fost o accidentare destul de gravă la Roma. Nu am mai trăit așa ceva și, să ți se rupă mușchiul, nu este o treabă ușoară. A durat ceva până am revenit și bineînțeles că sunt un pic temătoare. 3 luni fără meci jucat, faptul că nu am jucat meciuri oficiale, îmi e mai greu acum, dar, de la o zi la alta, parcă e mai bine.”, a subliniat Simona Halep, pentru Digi Sport.
Ea a apreciat că înainte de acest meci nu s-a descurcat foarte bine pe terenul de tenis.
Săptămâna trecută, nivelul meu a fost destul de bun, dar azi am simțit că am jucat și mai bine, mai ales că am jucat mult mai bine în setul 3. Mental, am fost puternică și am apăsat accelerația. Deci, a fost bine din punctul meu de vedere.”, a mai spus Simona Halep pentru sursa anterior citată.