“Te vor oriunde, inima nu te lasă / Mircea Lucescu, hai acasă”. Luce, chemat de suporteri să o salveze pe Dinamo

Bogdan Solomon 12.05.2024, 23:46
“Te vor oriunde, inima nu te lasă / Mircea Lucescu, hai acasă”. Luce, chemat de suporteri să o salveze pe Dinamo

Fanii dinamoviști nu și-au pierdut speranța că Mircea Lucescu va veni să salveze echipa din situația extrem de dificilă în care se află. Cel mai recent gest menit să-l convingă a fost făcut chiar în meciul cu UTA, crucial pentru evitarea retrogradării.

Până să le întindă o mână de ajutor „Il Luce”, a făcut-o, însă, Mircea Rednic, menajând opt dintre jucătorii importanți. Aceștia nu au fost în lotul cu care „Bătrâna Doamnă” s-a deplasat la București.

„Câinii roșii” s-au impus, scor 2-0, grație golurilor marcate de Hakim Abdallah (14) și Răzvan Patriche (18), ocupând astfel locul opt din playoff, care asigură prezența la barajul de promovare/menținere.

Mircea Lucescu, chemat să salveze Dinamo. Bannerul afișat de suporteri

În timpul meciului de pe stadionul Arcul de Triumf, în tribune a fost afișat un mesaj emoționant dedicat lui Mircea Lucescu. Suporterii l-au rugat astfel încă o dată să revină la echipa de suflet, știut fiind faptul că problemele cu care aceasta se confruntă la ora actuală îl afectează.

„Te vor oriunde, inima nu te lasă / Mircea Lucescu, hai acasă!”, scria pe bannerul respectiv. Rămâne de văzut dacă tehnicianul va hotărî în cele din urmă să se implice sau va prefera Rapidul.

În ultima vreme au existat mai multe încercări din partea lui Dan Șucu de a-l convinge să devină manager general, funcție care i-ar oferi libertate totală în luarea deciziilor ce implică latura sportivă a echipei.

„Noi suntem încă în discuții cu Mircea Lucescu şi așteptăm un răspuns final al dumnealui. Avem încredere că se poate. Suntem încă la varianta Mircea Lucescu. Dacă dumnealui nu va putea sau nu va dori să vină lângă noi, la Rapid, atunci ne vom orienta spre o altă soluție.

Vă garantez că Rapid nu va rămâne fără un antrenor puternic şi titrat. Dorința noastră este ca în zilele următoare să avem o clarificare şi să putem anunța cine va conduce echipa după ultimul meci al sezonului, cel cu FCSB”, a fost cea mai recentă declarație a lui Șucu, potrivit prosport.ro.

Ioan Andone, convins că „Il Luce” ar alege Dinamo

Chestionat cu privire la posibila revenire a lui Mircea Lucescu în campionatul românesc, Ioan Andone a susținut cu tărie că acesta ar alege Dinamo în detrimentul Rapidului.

„Nu cred că merge la Rapid. Mai repede ajunge la Dinamo. Așa cred. Probabil. Îl văd mai repede la Dinamo. Așa cred. Dacă m-ar întreba unde ar trebui să mă duc, i-aș spune că la Dinamo. Da, chiar și în Liga 2 îl văd.

E real că a discutat cu Ţiriac. Ar fi manager general, să se ocupe de tot. Nu poți să îi dai 22 de jucători să îi antreneze. A văzut multe modele de a conduce un club. Are capacitatea necesară de a implica multe persoane”, a spus „Fălcosul” la Digi Sport.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622