Tavi Popescu, așa cum nu l-ai văzut niciodată. Imagini senzaționale după ce a fost înlocuit: a început să țopăie de unul singur în fața tribunei

27 04. 2024, 22:27

Scos în ultimele secvențe ale partidei cu Farul, la scorul de 2-1 pentru FCSB, Tavi Popescu a dat startul petrecerii de titul pe Arena Națională.

Popescu, pasator decisiv pentru golul de 2-1 al lui Băluță, a început să sară în fața tribunei a doua, impulsionându-i și pe suporteri. Mijlocașul și-a continuat traseul până în fața Peluzei Nord, unde a urcat alături de lideri pentru a cânta și a continua sărbătoarea.

FCSB și-a asigurat titlul din punct de vedere matematic după 2-1 cu Farul. Pentru roș-albaștri, este primul campionat după 9 ani de așteptare.