Deși nu îndeplinește criteriile necesare pentru participarea la turneul olimpic, Sorana Cîrstea a primit un cadou nesperat din partea Federației Române de Tenis. Iubita lui Ion Ion Țiriac va juca la competiția supremă. „Tata-socru” Ion Țiriac i-a făcut loc Soranei Cîrstea pe lista pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo. Începe scandalul în sportul românesc.
Conform regulamentului, la turneul olimpic de tenis pot participa primii 56 de jucători din topurile ATP și WTA. Condiția de bază este ca aceștia să bifeze un număr minim de prezențe în Cupa Davis sau FED Cup (actuala Billie Jean King Cup), în ultimii doi ani. Cum Sorana Cîrstea s-a retras din echipa României de Fed Cup în 2018, ea nu ar fi eligibilă pentru Jocurile Olimpice. Totuși, a primit o derogare din partea Federației Române de Tenis, for condus de Ion Țiriac, tatăl iubitului frumoasei jucătoare de tenis. Chiar Sorana Cîrstea a anunțat acest lucru, înaintea plecării la Miami Open. „Tata-socru” Ion Țiriac i-a făcut loc Soranei Cîrstea pe lista pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Din fericire, voi juca la Olimpiadă! Am fost contactată de federație, am înțeles că s-a obținut o derogare pentru mine. M-au întrebat dacă doresc să joc și am spus ‘da!’. Este o onoare, am jucat două Olimpiade, la a treia am fost accidentată.
Normal, vreau să joc, dacă s-a obținut această derogare. Nu am cerut-o eu, dar a venit din partea lor și atunci m-am bucurat”, a spus Sorana Cîrstea.
Totuși, sunt șanse mari ca Sorana Cîrstea să revină în echipa de Fed Cup a României, odată cu retragerea căpitanului-nejucător Florin Segărceanu. Între cei doi era o relație extrem de tensionată, contrându-se dur în mai multe rânduri. Punctul culminant a fost atins în aprilie 2018, când Sorana s-a simțit umilită de decizia lui Segărceanu de a o alege pe Irina Begu, în detrimentul său, chiar era mai bine clasată în ierarhia WTA. Sătulă să dea curs acestor neînțelegeri, Sorana a decis că mai bine s-ar retrage din echipă. Ar putea reveni însă luna viitoare. În 16-17 aprilie, România întâlnește Italia, la Cluj-Napoca, în barajul pentru menținerea în Grupa Mondială a Billie Jen King Cup, actuala denumire a Fed Cup.
Sorana Cîrstea a avansat în clasamentul WTA, dat publicității la începutul acestei săptămâni. La Australian Open, Sorana Cîrstea a făcut un meci senzațional contra cehoaicei Petra Kvitova, numărul 10 mondial. A pierdut, apoi, în fața Marketei Vondrousova (20 WTA) în două seturi, scor 6-2, 6-4. Între timp, la turneul de la Doha, Petra Kvitova și-a adjudecat cel de-al 28-lea titlu din carieră. Cehoaica este pe locul 4 în topul celor mai titrate jucătoare aflate încă în activitate. Pe locul 5 se află Simona Halep, cu 22 de titluri obținute în carieră. Sorana a rămas cu un singur trofeu câștigat.
În turneul de la Dubai, Sorana Cîrstea a fost singura dintre cele patru reprezentante ale României care a evoluat în turul 2. Sorana Cîrstea a pierdut în turul 2 la Dubai, în fața estoniencei Anett Kontaveit (24 WTA), scor 4-6, 5-7.
În continuare, liderul clasamentului mondial rămâne australianca Ashleigh Barty, urmată de japoneza Naomi Osaka și de românca Simona Halep. Practic, primele zece poziții sunt neschimbate față de precedenta comunicare a clasamentului WTA. În Top 100 WTA, pe lângă Simona Halep se mai află alte patru jucătoare din România. Dintre acestea, cea mai bine clasată este Patricia Maria Țig, care însă a coborât două poziții, de pe 61 pe 63. În urcare se află Sorana Cîrstea, de pe 67 pe 66. Irina-Camelia Begu staționează pe locul 73, în timp ce Ana Bogdan a intrat în Top 100, avansând două poziții, de pe 101 pe 99.
Sorana Cîrstea va participa la Miami Open, turneu programat în perioada 22 martie – 3 aprilie.