Audierile în cazul de dopaj al Simonei Halep s-au încheiat. Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a emis un comunicat oficial pe marginea subiectului, cu puțin timp în urmă.
De acest apel se leagă ultimele speranțe ale sportivei noastre de a scăpa de pedeapsa dictată de Sport Resolutions și a reveni pe teren. Verdictul ar putea veni în decurs de câteva săptămâni.
Potrivit celor de la TAS, audierile s-au încheiat în după-amiaza zilei de vineri, 9 februarie, cu pledoariile finale ale părților implicate. Acestora li s-a comunicat că judecătorii vor delibera, după care vor anunța decizia, însoțită de motivare.
Simona Halep a fost reprezentată la Lausanne de o echipă de avocați condusă de Howard Jacobs, americanul care a apărat de-a lungul timpului mai mulți sportivi cunoscuți aflați în situații similare. Poate cel mai grăitor exemplu este Maria Sharapova, suspendată inițial doi ani pentru dopaj, ca pedeapsa să fie redusă apoi la 15 luni.
„Audierea Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) în cadrul procedurilor de arbitraj CAS 2023/A/10025 Simona Halep v. International Tennis Integrity Agency (ITIA) şi TAS 2023/A/10227 International Tennis Integrity Agency (ITIA) c. Simona Halep s-a încheiat astăzi la ora 15:30 cu pledoariile finale ale părţilor, aşa cum era prevăzut.
Părţile au fost informate că, în prezent, Comisia TAS însărcinată cu acest caz va delibera şi întocmi hotărârea arbitrală care să conţină decizia şi motivarea acesteia. Nu a fost anunţată o dată anume în ceea ce priveşte notificarea deciziei finale”, a transmis TAS.
La finalul audierilor, Simona Halep a evitat să ofere detalii din sala de judecată, dar a precizat că i-a fost oferită posibilitatea de a-și prezenta apărarea și s-a arătat extrem de optimistă în privința șanselor de a obține un verdict favorabil.
„Nu pot să vă spun absolut nimic despre ce a fost la audiere, dar pot spune că audierea asta mi-a dat șansa să îmi prezint apărarea. Vreau să vă spun că încrederea mea este intactă referitoare la adevăr.
Sunt foarte încrezătoare că adevărul va ieși la iveală și se va demonstra că nu am avut intenția de a mă dopa vreodată și nici nu m-am dopat vreodată. Îmi doresc și aștept cu nerăbdare să mă întorc pe teren. Acolo vreau să fiu și cu siguranță voi încerca să fac tot ce pot. Vom vorbi când voi avea posibilitatea, când voi putea să declar mai multe. O să ne revedem în scurt timp. Nu știe nimeni când va veni verdictul”, a declarat fostul lider mondial.