Farul se pregăteşte în Polonia pentru startul noului sezon. „Marinarii” se află la cel de-al doilea stagiu de pregătire al verii, după ce s-au antrenat, timp de mai multe zile, la Poiana Braşov. În cantonamentul din Polonia lipsesc mai mulţi jucători care au participat la acţiunile din această lună ale loturilor naţionale.
Tibi Curt, vicepreşedintele grupării de la malul mării, a precizat că Farul va evolua în primele două tururi preliminare din Champions League pe micuţa arenă de la Ovidiu. Dacă va reuşi să treacă de Sheriff Tiraspol şi Maccabi Haifa, campioana României se va muta apoi pe stadionul „Arcul de Triumf”, din Capitală.
Tibi Curt e mândru de cum a arătat formaţia constănţeană în 2023 şi spune că Gică Hagi îşi propune să se bată an de an pentru titlu şi pentru un parcurs lung în cupele europene. Primul examen al alb-albaştrilor din noul sezon va fi în Supercupa României, cu Sepsi Sfântu Gheorghe. Meciul urmează să se dispute sâmbătă, în data de 8 iulie.
Suntem foarte mândri că am reușit să aducem titlul la Constanța, dar acest lucru ne și responsabilizează mult pentru sezonul următor. Am făcut o campanie de transferuri reușită, sunt foarte multe nume noi, jucători în care Gică Hagi are mare încredere și cu care sperăm să ne atingem obiectivele și în următorul sezon”, a declarat vicepreşedintele Farului, pentru Replica.
Farul se va putea baza în continuare pe serviciile golgheterului Denis Alibec, deşi pe numele acestuia a sosit o ofertă din zona arabă. Alibec, Tudor Băluţă, Kiki, Adrian Mazilu şi Andrei Borza au fost învoiţi pentru câteva zile şi nu au efectuat deplasarea în stagiul din Polonia. Aceştia urmează să facă joncţiunea cu lotul condus de Gică Hagi, după ce echipa se va întoarce la Constanţa.
Alibec rămâne la Farul și vom vedea ce se va mai întâmpla. vem și câțiva jucători lipsă, cei care au fost la loturile naționale, care se vor alătura lotului nostru după întoarcerea din Polonia”, a mai precizat Tibi Curt.
Oficialul alb-albaştrilor abia aşteaptă ca Farul să joace pe arena ultra-modernă ce urmează să se construiască la Constanţa. Demolarea vechiului stadion va începe în zilele viitoare, iar pronosticul este că lucrările vor fi finalizate până în vara lui 2025.
Pe 10 va începe demolarea stadionului și sperăm ca din toamnă să înceapă construcția la cel nou, iar noi sperăm ca din 2025, în vară, să începem campionatul pe un nou stadion. Vrem să avem o capacitate mai mare, să vină mai multă lume să ne vadă”, a explicat, cu zâmbetul pe buze, Tibi Curt.
Vicepreşedintele grupării de la malul mării afirmă că Hagi va miza în continuare pe tineri, iar obiectivul principal rămâne acela de a lansa în fotbalul mare cât mai mulţi juniori din cadrul Academiei.
Noi vrem să ne batem la campionat și la cupele europene an de an. Anul acesta am fost cea mai tânără campioană din Europa, ăsta este ADN-ul nostru, și vom continua astfel și pe mai departe”, a concluzionat Tibi Curt.