Marius Șumudică s-a întors în Turcia. Tehnicianul român a semnat joi un contract până la finalul sezonului cu Gaziantep, iar până în momentul actual, la gruparea turcă s-au parafat și câteva noi transferuri.
La Gaziantep au fost transferați deja Junior Morais (37 de ani) și Florin Niță (36 de ani). Fundașul brazilian s-a despărțit de Rapid, în timp ce portarul român se afla în postura de jucător liber de contract din iulie, după ce a încheiat colaborarea cu Sparta Praga.
Mutările la Gaziantep par să continue, astfel că o altă țintă a acestei perioade de mercato este atacantul român Denis Drăguș (24 de ani). În clipa actuală, vârful de atac este legitimat la Standard Liege.
Marius Șumudică a transmis conducerii celor de la Gaziantep că dorește să-l transfere pe Drăguș sub formă de împrumut, de la Standard Liege, iar în zilele următoare se va stabili dacă mutarea se va putea materializa, a anunțat publicația Gazispor.
Drăguș a fost dorit în Championship, la Coventry, în vara aceasta, însă negocierile nu s-au finalizat și fotbalistul român a rămas la Standard Liege și s-a impus din nou în primul 11.
Denis Drăguș a jucat în șase meciuri pentru belgieni și a reușit să înscrie un gol pentru formația din Jupiler Pro League.
Marius Șumudică a plecat spre Turcia în dimineața zilei de joi și a oferit câteva declarații despre situația actuală de la Gaziantep.
„Situația e mult diferită față de mandatul trecut, atunci când ajunsesem eu ei promovaseră din Liga 2 și am format-o eu, mi-am adus jucătorii doriți. Acum eu găsesc o echipă, nu știu ce pregătire au făcut, e o echipă din mers, de două zile mă uit la ei, am văzut ultimele meciuri, nu îi cunosc personal, nu le-am văzut caracterul. Mai sunt zece zile și va trebui să îi cunosc foarte bine, să aleg sistemul de joc, strategia”, a declarat Marius Șumudică.