Super transfer făcut de Arsenal Londra. „Tunarii” au luat un fotbalist de la rivala din oraș

Cosmin Olteanu 29.06.2023, 08:34
Super transfer făcut de Arsenal Londra. „Tunarii” au luat un fotbalist de la rivala din oraș

Super transfer făcut de Arsenal Londra. „Tunarii” au luat un fotbalist de la rivala din oraș.

În sezonul recent încheiat, Arsenal a fost foarte aproape să câștige titlul de campioană în Anglia, însă, într-un final, marele trofeu a fost ridicat de Manchester City. Pentru a se asigura că în sezonul următor titlul va ajunge pe Emirates Stadium, șefii lui Arsenal sunt dispuși să bage adânc mâna în buzunar pentru transferuri.

Super transfer făcut de Arsenal Londra

Arsenal l-a transferat pe Kai Havertz, pentru 70 de milioane de euro, de la rivala de oraș, Chelsea. Atacantul neamț a semnat un contract care se va întinde pe cinci ani și va purta tricoul cu numărul 29.

Astfel, Havertz a devenit al doilea cel mai scump jucător din istoria lui Arsenal, pe primul loc fiind Nicolas Pepe, care a fost adus pentru 80 de milioane de euro.

„Sunt foarte încântat să mă alătur acestui club și să fac parte din familia Arsenal. Această grupare are o istorie bucată și sper că putem să atingem obiective mărețe. Mentalitatea jucătorilor este una excelentă, acesta fiind unul dintre motivele pentru care am ales să semnez.

Obiectivul este să câștigăm trofee și promit că o să dau totul pentru a realiza asta. De abia aștept să începem treaba”, a declarat Kai Havertz, pentru site-ul lui Arsenal.

În ultimul sezon, Havertz a dat nouă goluri și o pasă decisivă în 47 de meciuri bifate pentru Chelsea.

Potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com, Havertz este cotat la 55 de milioane de euro.

Mikel Arteta: „Kai este un jucător de top”

Mikel Arteta, antrenorul lui Arsenal, s-a arătat fericit pentru transferul lui Kai Havertz, despre care spune că va aduce concurență și varietate în jocul „tunarilor”.

„Kai este un jucător de top. Este foarte versatil și inteligent. O să ne aducă concurență și varietate în joc”, a spus Mikel Arteta.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622