Super-Florin Niță a impresionat și în meciurile din luna octombrie, iar statisticile îl clasează în topul portarilor de națională din Europa. De asemenea, goalkeeperul României l-a depășit în clasament inclusiv pe slovenul Jan Oblak (28 de ani), care este la momentul actual cel mai bine cotat portar al lumii.
Super-Florin Niță este preferatul suporterilor echipei naționale. În ultimul an, el a fost votat „tricolorul lunii” de patru ori, iar goalkeeperul a dovedit că nu este o întâmplare. Pe lângă modestia și respectul pe care la afișează de fiecare dată, Florin Niță a demonstrat că își merită voturile și prin prestațiile pe care le-a avut în teren. Iar cifrele din preliminariile pentru Campionatul Mondial îi dau dreptate. La capitolul statisticilor, Florin Niță se află în topul portarilor din această campanie de calificări.
În ciuda faptului că a încasat opt goluri în cele opt meciuri disputate, Florin Niță a reușit să închidă poarta de patru ori, iar în restul partidelor s-a remarcat cu mai multe intervenții remarcabile.
Niță este de departe cel mai bun portar al acestor preliminarii atunci când vine vorba despre capitolul „intercepții”, având un procentaj de 100% (13 mingi interceptate).
De asemenea, la capitolul șuturilor blocate Florin Niță a reușit să îl depășească pe Jan Oblak, cel mai bine cotat portar al lumii în acest moment. Slovenul, care este evaluat la 70 de milioane de euro de Transfermarkt, a reușit să blocheze 12 șuturi (38%). În schimb, Niță a blocat 16 șuturi și a avut un procentaj de 41%, fiind pe locul 4 în top la acest capitol.
Un alt capitol la care Florin Niță și-a mai făcut apariția printre primii 5 portari ai acestor preliminarii este cel al intervențiilor salvatoare. Niță a avut 14 astfel de intervenții, fiind la egalitate pe locul 4 cu israelianul Ofir Meir Marciano.
Potrivit statisticilor InStat, Florin Niță a fost cel mai bun „tricolor” în două partide din aceste preliminarii: Macedonia – România 0-0 și România – Germania 0-1.
Florin Niță este în acest moment marele favorit al suporterilor pentru câștigarea premiului „Tricolorul anului”. Distincția va fi acordată la finalul lui 2021.
La scurt timp după victoria uriașă din Armenia, care păstrează în continuare vii speranțele României de a merge la Mondial, Florin Niță a declarat:
Impresiile sunt pozitive. Băieții și-au dat viața pe teren. Am marcat repede și am ținut de rezultat. Trebuie felicitat toți jucătorii, tot staff-ul, toți oamenii de pe lângă echipă. Și le mulțumim suporterilor pentru că au fost minunați. Toți am fost o echipă! Am respectat tot ce ni s-a spus în vestiar.
Suporterii s-au ridicat la așteptările tuturor. Acest stadion ne-a ținut noroc așa cum a ținut și până acum echipei naționale. Pe acest stadion s-a scris istorie. Ne bucurăm că am putut juca aici. Am fost atent și s-a terminat totul cu bine. Urmează două finale pe care trebuie să le tratăm așa cum am tratat și meciul de azi. România merită să meargă la un Campionat Mondial. Pentru că nu a mai fost demult”, a spus Niță.
Cosmin Olăroiu, la echipa națională a României! Ce reacție a avut tehnicianul când a fost întrebat despre această posibilitate. „Nu voi spune nu.”