Super duelul România – Argentina inaugurează „Arcul de Triumf” pe 3 iulie. Astfel, noua arenă va fi prima dintre cele trei construite cu ocazia EURO 2020 care se va inaugura în mod oficial. Noul stadion Steaua va găzdui primul eveniment șapte zile mai târziu. Jucătorii lui Daniel Oprița vor disputa un meci amical împotriva sârbilor de la OFK Belgrad, într-o reeditare a meciului de inaugurare a vechii arene din Ghencea.
Inaugurarea stadionului din Giulești va mai întârzia, probabil până undeva în luna octombrie. Informația a fost oferită în exclusivitate pentru playsport.ro de directorul Companiei Naționale de Investiții, Adrian Cefalan.
Meciul dintre România și Argentina se va juca pe 3 iulie de la ora 21:00. El va conta pentru competiția de meciuri amicale World Rugby. Disponibilitatea noii arene de la Arcul de Triumf pentru a găzdui acest meci a fost confirmată miercuri, potrivit rugbyromania.ro.
Naționala de fotbal a Ucrainei se antrena pe acest teren pentru meciurile de la EURO 2020. Jucătorii lui Andrei Shevchenko s-au calificat în sferturile de finală după victoria cu scorul de 2-1, după prelungiri, împotriva Suediei. Ucraina va juca în acea fază împotriva Angliei la Roma, tot pe 3 iulie. Astfel, ucrainenii au părăsit Bucureștiul și au zburat spre capitala Italiei.
Astfel, naționala de Rugby a României va reveni pe stadionul de la Arcul de Triumf după o pauză de patru ani. Ultimul meci jucat acolo a fost în 2017 împotriva naționalei statului Tonga. O altă veste foarte bună este că la această partidă vor putea asista și fani. Biletele vor fi puse în vânzare pe bilete.ro și vor putea fi achiziționate și de la partenerii bilete.ro de asemenea. Cel mai ieftin bilet la acest meci va costa 50 de lei, conform ziare.com.
Federația Română de Rugby le va oferi spectatorilor care vor merge la meci posibilitatea de a efectua un test antigen chiar la stadion înainte de începerea meciului. Costul acestuia va fi de 30 de lei.
Alin Petrache, președintele Federației Române de Fotbal, a confirmat această informație. El a declarat că decizia s-a luat pe ultima sută de metri și a ținut să le mulțumească pentru suport omologilor de la Federația Română de Fotbal, dar și celor de la Ministerul Tineretului și Sportului.
Se știe că au existat câteva contre între cele trei părți cu privire la cine ar trebui să joace pe noua arenă. Cei de la rugby au susținut că rugby-ul trebuie să aibă întâietate. În vreme ce FRF și MTS au spus că nu poate exista întâietate când vine vorba de stadioane construite din bani publici. S-a vorbit foarte mult despre posibilitatea ca FCSB să joace meciurile de pe teren propriu pe noua arenă Arcul de Triumf. Cei de la FRF sunt acum extrem de mulțumiți că naționala „Stejarilor” va inaugura stadionul.
Vreau să le mulțumesc tuturor suporterilor care au înțeles momentul deosebit și au așteptat până astăzi. Dacă de dimineață eram siguri că vom juca pe Dinamo, la ora 11.00 au sosit primele crâmpeie de speranță. Acum după-amiază avem și confirmarea oficială. Vom inaugura Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf cu Argentina. Doresc să le mulțumesc celor de la Federația de Fotbal și celor de la MTS pentru sprijin”, a spus Alin Petrache conform rugbyromania.ro.