„Sunt mai bun decât Lionel Messi și Cristiano Ronaldo”. Declarație controversată a vedetei lui AC Milan

Gabriel-Alexandru Ioniță 11.09.2021, 21:19
„Sunt mai bun decât Lionel Messi și Cristiano Ronaldo”. Declarație controversată a vedetei lui AC Milan

Lionel Messi și Cristiano Ronaldo sunt fără îndoială cei mai mari fotbaliști ai generației lor și poate chiar cei mai mari din istorie în viziunea multora.

În ultimii 15 ani ei au reprezentat etalonul suprem în fotbalul mondial. Toți jucătorii din lume tind să ajungă la un moment dat să aibă măcar o parte din realizările celor doi. Există totuși și voci care contestă supremația celor doi.

Zlatan Ibrahimovic anunță că este mai bun decât Lionel Messi și Cristiano Ronaldo

Zlatan Ibrahimovic, vedeta lui AC Milan, este recunoscut pentru aroganța și pentru părerea foarte bună pe care o are despre sine. Și de cele mai multe ori aceasta este total întemeiată. Atacantul suedez este fără îndoială unul dintre cei mai mari fotbaliști ai acestui secol.

Ajuns la 39 de ani a mers recent până la a spune chiar că este mai bun decât Lionel Messi și Cristiano Ronaldo. Chiar dacă nu a câștigat niciodată trofeul UEFA Champions League sau „Balonul de Aur”. Ibrahimovic chiar a glumit pe seama acestui fapt într-un interviu acordat chiar publicației care acordă râvnitul trofeu, France Football.

Cred că sunt cel mai bun din lume! Dacă vorbim despre calitățile intrinseci, nu sunt cu nimic mai prejos decât ei. Dacă ne uităm la trofee, da, eu nu am câștigat Champions League. Dar nu știu cum calculați voi. Nu mă obsedează asta. Pentru că atunci când faci lucrurile bune colectiv, asta se răsfrânge și la nivel individual. Nu poți avea un nivel individual bun, dacă nu ai un colectiv bun.

Dacă îmi lipsește Balonul de Aur? Nu! Balonul de Aur îmi simte mie lipsa! În adâncul sufletului meu, cred că sunt cel mai bun din lume. Dar, nu cred că este relevant să faci comparații între fotbaliști. Fiecare a avut generația lui, coechipierii lui…e greu să faci comparații. Cred că fiecare are povestea lui”, a spus Zlatan Ibrahimovic, citat de Goal.

Starul suedez este un „colecționar” de trofee

Zlatan Ibrahimovic se află în acest moment în perioada de recuperare după o accidentare suferită sezonul trecut. Din acest motiv, el nu a participat alături de naționala Suediei la Campionatul European din această vară. Și nici nu a jucat vreun meci pentru AC Milan în acest sezon.

Atacantul suedez se poate lăuda cu un palmares absolut incredibil. De-a lungul carierei profesioniste începute în 1999 la Malmo, Ibrahimovic a câștigat trofee la toate echipele la care a jucat.

El se poate mândri că este campion în Olanda, Spania, Italia și Franța. De asemenea, a câștigat și un trofeu Europa League cu Manchester United și o Supercupă a Europei cu Barcelona.

A fost desemnat de nu mai puțin de 12 ori cel mai bun fotbalist suedez al anului. De asemenea, a fost de două ori desemnat cel mai bun fotbalist din Serie A și de 5 ori a câștigat titlul de golgheter, de două ori în Serie A și de trei ori în Ligue 1.

Însă, mai presus de toate, Zlatan Ibrahimovic va rămâne pentru totdeauna în memoria fanilor fotbalului pentru golurile sale extrem de spectaculoase reușite prin procedee desprinse din artele marțiale, sport pe care suedezul l-a practicat în adolescență.

 

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622