Şumudică vrea să o transforme total pe Gaziantep, echipa pe care a preluat-o în această săptămână şi pe care trebuie să o scoată din subsolul clasamentului.
Cu 4 înfrângeri din 4 meciuri jucate, antrenorul român vreasă îşi întărească echipa având în vedere că în Turcia campania de transferuri nu s-a încheiat încă. După ce i-a adus pe Junior Morais şi Florin Niţă, tehnicianul de 52 de ani a mai pus ochii pe un jucător pe care îl cunoaşte destul de bine.
Compagno este jucătorul pe care Şumi-gol vrea să îl aducă în Superlig. Pe atacantul lui FCSB, a putut să îl vadă în campionatul românesc, astfel încât îi cunoaşte destul de bine potenţialul.
Informaţia privind interesul lui Gaziantep a fost făcută publică pe contul de pe o reţea de socializare al unui jurnalist turc.
Burak Ozdemir a anunţat că şi Rizespor este insă interesată de fotbalistul italian ajuns îăn fotbalul românesc prima oară la FC U Craiova 1948.
Prestaţiile sale din tricoul oltenilor i-au atrs atenţia lui Gigi Becali care a plătit vara trecută 1,5 milioane de euro pentru vârful care juca în San Marino înainte să fie adus în România! Iar evoluţiile de la FCSB l-au determinat pe patronul roş-albaştrilor să nu regrete aducerea sa.
Cu 21 de goluri în 39 de meciuri disputate în stagiunea trecută la vicecampioana României, Compagno şi-a crescut cota. Iar acum poate face transferul carierei în Turcia. 2,5 milioane de euro este cota de piaţă a peninsularului conform transfermarkt.de. O sumă pe care un club din Turcia o poate plăti fără probleme. Gigi Becali s-ar mulţumi şi cu mai puţin însă.
”Eu l-am lăsat la două milioane. Prima dată am vrut 2,5 milioane, iar o echipă oferise 1,5. Deci, acum, cine vrea să-l ia, atât să dea! Pot eu să-l țin?”, a fost declaraţia făcută de latifundiarul din Pipera de curând.
Chiar dacă se va concretiza mutarea lui Compagno, Şumudică nu consideră campania de transferuri încheiată.
L-ar dori pe unul dintre jucătorii care a fost curtat şi de rapidişti în această vară. Denis Drăguş este „vânat” de Gaziantep, conform informaţiilor furnizate de Gazispor. Vârful s-a întors la Standard Liege după o experienţă mai puţin fericită în Italia. Iar şefii belgienilor au fost deja contactaţi pentru a începe negocierile în vederea unei eventuale mutări.