Suma penibilă pe care trebuie să o plătească Joan Laporta pentru că a năvălit în cabina arbitrilor după Real Madrid-FC Barcelona

Gabriel-Alexandru Ioniță 19.10.2022, 21:59
Suma penibilă pe care trebuie să o plătească Joan Laporta pentru că a năvălit în cabina arbitrilor după Real Madrid-FC Barcelona

Joan Laporta a aflat miercuri cât are de plătit după ce a intrat în cabina arbitrilor VAR de la meciul Real Madrid – Barcelona 3-1, pentru a le cere acestora explicații pentru că nu au acordat un penalty pentru catalani la un presupus fault în careu asupra lui Robert Lewandowski, petrecut undeva în ultimele 20 de minute ale partidei de pe Santiago Bernabeu, de la finalul săptămânii trecute. Amanda dictată de Liga Spaniolă de Fotbal este una luată în râs de lumea fotbalului din Spania, în special de rivalii celor de la Barcelona.

Joan Laporta a primit cea mai mică amendă posibilă după incidentul de la finalul meciului de pe Santiago Bernabeu

Potrivit sport.es, Joan Laporta va fi nevoit să plătească o amendă de doar 150 de euro. Suma reprezintă sancțiunea minimă prevăzută de regulament în astfel de spețe.

Sursa citată a scris despre faptul că au existat două motive pentru care s-a ajuns la această decizie. Primul este reprezentat de faptul că Joan Laporta nu este recidivist. Președintele Barcelonei a avut mereu un comportament ireproșabil față de arbitri.

De asemenea, al doilea motiv este reprezentat de faptul că Laporta nu a depășit o anumită limită în momentul în care a mers peste arbitrii VAR de la Real Madrid – Barcelona. El ar fi cerut explicații pe un ton civilizat și a părăsit încăperea în momentul în care i s-a cerut acest lucru. De altfel, acest amănunt a fost consemnat și în raportul de joc, element extrem de important în această anchetă.

„Imediat după finalul meciului, Joan Laporta a intrat în cabina arbitrilor și a solicitat în mod repetat explicații pentru unele decizii.

Ca urmare a acestor evenimente, a fost invitat să părăsească vestiarul, fără alte incidente”, a scris arbitrul central în raportul de meci, după cum a apărut în presa spaniolă în zilele de după meci.

Cum au arătat cele două echipe la Real Madrid 3-1 Barcelona:

Real Madrid (4-3-3): Lunin- Carvajal, Militao, Alaba, Mendy- Modric, Tchouameni, Kroos- Valverde, Benzema, Vinicius Jr.
Rezerve: Asensio, Camavinga, Canizares, Mariano Diaz, Nacho Fernandez, Hazard, L. Lopez, Lucas Vazquez, Odriozola, Rodrygo, Rudiger, Vallejo
Antrenor: Carlo Ancelotti

Barcelona (4-3-3): ter Stegen- Sergi Roberto, Kounde, Eric Garcia, Balde- de Jong, Busquets, Pedri- Raphinha, Lewandowski, Dembele
Rezerve: Alba, Alonso, Ansu Fati, Gavi, Kessie, Pena, Pique, Tenas, Torre, Torres
Antrenor: Xavi Hernandez

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622