Rudel Obreja (56 de ani) trimite un strigăt de ajutor din spatele gratiilor. Fostul președinte al Federației Române de Box a anunțat că suferă de cancer. Obreja a fost găsit vinovat pentru luare de mită și evaziune fiscală în dosarul „Gala Bute”.
Rudel Oreja a fost condamnat împreună cu Elena Udrea, în 2017. Fostul boxer a primit cinci ani cu executare, dar speră să poată avea șansa unui tratament adecvat pentru cumplita boală de care suferă.
De pe patul de spital, Rudel Obreja cere o șansă la viață. Cere ca raportul de Expertiză Medico-Legal să ajungă la Tribunalul Ilfov până pe 20 iulie.
„Dragii mei prieteni,
Țin să vă mulțumesc din inimă tuturor celor care v-ați mobilizat exemplar în susținerea cauzei mele, a VIEȚII MELE, a DREPTULUI de a TRĂI, alături de soție, de copiii mei, de voi toți.
Am nevoie de tratament in condiții UMANE, de grija medicilor și a familiei mele, extrem de importante în contextul actual și iată de ce:
– stau într-un salon de spital, aproape tot timpul cu perfuzii, care-mi atenuează durerile crunte;
– sunt păzit de gardieni în salon, corp la corp, zi și noapte
– nu am telefon, doar 5 vizite PE LUNĂ ale soției, deci nu am capacitatea de mișcare pentru a începe tratament sau operație chirurgicală.
Cer să mi se recunoască DREPTUL conferit de Lege, al întreruperii executării pedepsei, pentru a începe demersurile medicale în România sau în străinătate! VREAU SĂ TRĂIESC!
Repet, orice întârziere le diminuează! Dar pentru asta am nevoie de Proceduri…
Rog respectuos Comisia de specialitate din cadrul Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici, să se constituie în timp util pentru întocmirea și prezentarea Raportului de Expertiză Medico-Legal la Tribunalul Ilfov, astfel încât Instanța de Judecată să se poată pronunța la termenul deja stabilit pentru data de 20.7.2022.
Orice amânare din cauza lipsei acestui Raport de Expertiza al INML îmi complică șansele!
Actele aflate la Dosarul medical, întocmite de cele doua Spitale sunt CLARE, este nevoie doar de confirmarea lor de către INML.
Am cancer cu metastaze. CRUNT! Cu VOIA LUI DUMNEZEU, am șanse să mă pot trata / opera. Repet, orice întârziere le diminuează!
Chiar dacă am avut parte de două condamnări NELEGALE, de încălcarea Legilor și a Constituției României pentru a fi trimis la închisoare, nu m-am sustras niciodată, n-o voi face nici de aici înainte.
După cum vedeți, apelez la Respectarea Legii, în această Țară…
OPTIMIST…CURABIL…măcar de CANCER!”, a fost mesajul postat pe Facebook de Rudel Obreja.
S-a plâns că are nişte dureri. După ce a fost tratat cu indiferenţă mult timp, a fost trimis în Penitenciarul Jilava fără să i se facă nimic după carantina din Rahova. După mutare, s-a plâns în continuare de dureri abdominale care radiau în spate. La un moment dat, a fost trimis la Spital Penitenciar Rahova unde este tratat de scolioză.
După multe insistente, este trimis la Spitalul Bagdasar Arsenie, dar acolo i se spune că nu au secţie de gastro. L-au trimis, i-au făcut o ecografie abdominală şi şoc, are abdomen normal conformat. Îl retrimite în penitenciar Jilava.
Din nou acuză dureri, a fost din nou dus, abia pe 22 iunie a fost trimis la Spitalul Floreasca, unde in urma unei ecografii abdominale în UPU se hotărăşte internarea pentru că acolo apare ceva.
După CT la patru zile distanță se confirmă acest diagnostic îngrozitor: cancer”, a dezvăluit Antonia Obreja, soția lui fostului oficial FRB, la România TV.