Strategia lui Ovidiu Burcă de a-i ține-n priză pe fotbaliștii lui Dinamo: „Va fi rău pe termen lung dacă nu procedez așa”

Gabriel-Alexandru Ioniță 05.08.2022, 16:20
Strategia lui Ovidiu Burcă de a-i ține-n priză pe fotbaliștii lui Dinamo: „Va fi rău pe termen lung dacă nu procedez așa”

Ovidiu Burcă dorește să instituie un regim de pregătire foarte intens la Dinamo în acest sezon, în încercarea de a readuce imediat echipa în Liga 1. Antrenorul „câinilor” este convins că numai prin disciplină poate îndeplini acest deziderat.

Din acest motiv, Ovidiu Burcă i-a băgat pe jucătorii lui Dinamo în cantonament înaintea meciului din prima etapă, victoria de la Clinceni cu Progresul Spartac, scor 1-0. Și este decis să continue cu acest mod de lucru.

Ovidiu Burcă vrea să instituie un regim de pregătire „spartan” la Dinamo

Potrivit gsp.ro, Burcă a decis să le dea jucătorilor săi liber după refacerea de vineri, însă doar pentru a-i băga din nou în cantonament cu începere de luni. Dinamoviștii vor mai efectua un antrenament sâmbătă dimineață, iar apoi vor fi liberi până luni, când vor începe pregătirile pentru meciul din etapa a doua cu Oțelul Galați, care se va disputa marți, 16 august, în Ștefan cel Mare.

Ovidiu Burcă a explicat de ce a optat pentru acest program de pregătire. Fostul fundaș central a spus că lotul pe care îl conduce este unul abia format și din acest motiv este nevoie ca el să monitorizeze foarte atent toate aspectele importante din viața jucătorilor săi.

Am decis acest stagiu centralizat pentru că trebuie să găsesc cum să îmbin toate elementele pentru a încropi o echipă. Să ne cunoaștem, să avem cât mai multe discuții, să le urmăresc tot traseul, odihnă, refacere, antrenamente, vitaminizare. Dacă nu controlez pe termen scurt, nu va fi bine pe termen lung”, a spus antrenorul lui Dinamo conform sursei citate.

Fostul fundaș al „câinilor” a subliniat că este esențial cum reacționează jucătorii săi sub presiune

De la începutul săptămânii viitoare se va reveni la ședințele de pregătire organizate în a doua parte a zilei. Totuși, deși antrenamentele reprezintă un etalon important în evaluarea unui jucător, Burcă a scos în evidență faptul că tot jocul rămâne cel mai important în acest demers.

În primul rând, trebuie să stabilizez lotul. Ca să avem o echipă, în adevăratul sens al cuvântului, e nevoie de coeziune și stare de spirit. E nevoie de timp, încă descopăr capacitatea jucătorilor de a se adapta.

Cel mai bine îi voi cunoaște când va fi presiune maximă, probabil, foarte curând. Așa, poți întâlni la antrenamente jucători care sunt «zmei», dar când îi critică tribuna, atunci îi cunoști cel mai bine!”, a mai spus Ovidiu Burcă.

CITEȘTE ȘI Negocieri avansate între conducerea lui Dinamo și un antrenor cunoscut. Ar putea deveni șeful Centrului de Copii și Juniori

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622