Știre-șoc din Italia: Mourihno, înapoi la Real Madrid! Care este condiția ca mutarea să se facă la vară
Antrenorul celor de la AS Roma a ajuns din nou în atenţia celor de la Real Madrid, conform unor zvonuri lansate în media spaniolă.
Dacă în urmă cu un an şi jumătate a ales să meargă la formaţia italiană, neluând în calcul o eventuală revenire pe Bernabeu, acum Florentino Perez ar vrea să apeleze din nou la portughez. Antrenorul care va împlini 60 de ani în luna ianuarie ar fi gata să se întoarcă la campioana Europei. La 10 ani de la despărţirea produsă în vara lui 2013. Unul dintre motivele pentru care Mourinho ar putea fi disponibil este faptul că relaţia sa cu şefii Romei nu mai este ca la început.
Mai ales după intervenţiile repetate ale lui The Special One. Care a lăsat să se înţelagă că nu poate face mai mult cu lotul pe care îl are la dispoziţie. Totuşi, se pare că lusitanul ar fi doar o variantă de rezervă. În cazul în care Carlo Ancelotti ar vrea să pună punct aventurii sale la conducerea galacticilor. Italianul mai are contract cu Real Madrid până în vara lui 2024. Iar performanţele obţinute în acest al doilea mandat nu l-ar putea determina pe Florentino Perez să se dispenseze de el.
Chiar dacă în stagiunea actuală, Ancelotti nu va putea să repete succesele din sezonul 2021-2022. Totuşi, un conaţional de-ai lui Mourinho, Paulo Futre, este convins că antrenorul Romei va putea să fie oricând o variantă pentru postul de principal al los blancos. Aşa cum s-a întâmplat şi anul trecut.
„Jose Mourinho putea reveni la Real Madrid în 2021, dar a crezut încă din primul moment în proiectul de la AS Roma. I-a spus ‘nu’ lui Madrid. Putea să se întoarcă la club, dar a preferat să meargă la Roma și să înceapă o nouă aventură”, a declarat Futre, preluat de As.
Şi-a păstrat cota
Mourinho s-a întors în Italia, la AS Roma, în vara lui 2021. În peninsulă, impresionase pe banca lui Inter, cu care a reuşit tripla în 2010. A adus al treilea trofeu al Ligii Campionilor pentru milanezi şi primul după o pauză de 45 de ani. Iar succesele l-au propulsat pe banca Realului. Cu care nu a reuşit însă să depăşească faza semifinalelor în cea mai tare competiţie inter cluburi de pe continent.
Barcelona, Bayern şi Borussia Dortmund i-au eliminat pe spanioli în penultimul act în cele trei sezoane în care Mourinho a fost la conducerea campioanei din la Liga. Chiar dacă nu a mai cucerit un titlu de campioană din 2015, atunci când se afla la Chelsea, Mourinho rămâne totuşi una dintre opţiunile la care Florentino Perez poate apela oricând.