Luke Litter a devenit cunoscut la începutul acestui an, după ce a jucat finala Campionatului Mondial de Darts. Deși nu a luat ”medalia de aur”, competiția i-a schimbat viața.
Asta pentru că Litter avea doar 16 ani atunci când a ajuns în marea finală. A fost învins de Luke Humphries, la începutul lunii ianuarie.
Litter a avut un parcurs foarte bun până în Marea Finală a Campionatului Mondial de Darts, jucat între 15 decembrie și 3 ianuarie.
Nu s-a impus însă în marea finală, dar spune că acel turneu i-a schimbat viața, obținând multă faimă.
„După ce am urmărit câteva finale ale Campionatului Mondial, vicecampionul stă acolo și ridică trofeul, apoi îl vezi pe câștigător ridicându-l pe al lui. Sincer, încă nu-mi vine să cred.
Pur și simplu mă descurc cu orice se va întâmpla, cum ar fi competițiile din Bahrain, Olanda și Premier League.
Dar următoarele 24 de ore de după finală mi-au schimbat viața. O mulțime de persoane din media… am fost la sediul Sky Sports și totul a fost fantastic de atunci. Când sunt acasă, este la fel. Când am o zi liberă, mă joc pe Xbox, așa cum știe deja toată lumea. Apoi vorbesc doar cu prietenii mei și îmi continui ziua.
Am fost felicitat de mulți sportivi”, a spus Luke Litter, într-un interviu, conform SportBible.
Luke Litter este cel mai tânăr sportiv ce ajunge în finala Campionatului Mondial de Darts. Până să ajungă în marea finală, acesta a trecut de Christian Kist (Olanda / 3-0), Andrew Gilding (Anglia / 3-1), Matt Campbell (Canada / 4-1), Raymond van Barneveld (Olanda / 4-1), Brendan Dolan (Irlanda de Nord / 5-1) și Rob Cross (Anglia / 6-2).
În finală însă, acesta a pierdut cu 7-4, dar s-a ales cu un premiu de 300.000 de euro. Câștigătorul Humphries a plecat acasă cu 200.000 de euro în plus. Acesta are 28 de ani.