Stanciu e dinamita lui Contra în Arabia Saudită: a făcut liniște în echipa milionarilor. Golul vital în prelungiri contra lui Mahrez, Kessie și Edouard Mendy

09 11. 2023, 23:36

Stanciu continuă să impresioneze la Damac. Liderul naționalei României a marcat a doua oară în 3 etape și a declanșat nebunia în tribune la meciul cu Al Ahli.

Condusă cu 2-0 la pauză, echipa lui Contra și Stanciu a revenit în partea a doua. Mai întâi Chafai a punctat, pentru ca Stanciu să dea lovitura decisivă și să-i aducă un punct lui Damac în prelungirile partidei. Găsit excelent în careu, mijlocașul român nu l-a iertat pe Edouard Mendy cu un șut inteligent. Goalkeeperul lui Chelsea n-a putut decât să scoată mingea din plasă.

Pe margine, Contra a sărbătorit în stilul său caracteristic. I-a luat în brațe pe cei de lângă el, apoi s-a întors către tribună pentru a celebra cu suporterii. Damac – Al Ahli s-a terminat 2-2, deși oaspeții i-au avut în teren pe Mahrez, Saint-Maximin, Kessie sau Edouard Mendy.

Damac e pe 9 în Arabia Saudită, cu 15 puncte, 6 peste zona retrogradării. Al Ahli e a 3-a, cu 26 de puncte, 6 sub Al Hilal, care are și un meci mai puțin jucat. Stanciu (30 de ani) are două goluri și 3 assisturi date în 8 apariții în tricoul lui Damac în campionat.