Alexandru Boncu este psiholog sportiv cu aproape un deceniu de experiență, face parte din staff-ul naționalei de fotbal Under 21 a României și, în prezent, e lector universitar de psihologie sportivă, după un doctorat încheiat în psihologie educațională.
El ne oferă, printr-un interviu exclusiv Playsport, o radiografie spectaculoasă și tranșantă a cazului Simona Halep dintr-o perspectivă nouă. Una care vizeză atât planul mental pentru sportiva noastră în acest moment cât și posibilele consecințe ale întregului episod!
În mod cert a fost un șoc după care urmează un carusel emoțional. Dar declarația Simonei spune destul de multe, postarea ei. Ea chiar folosește cuvântul “șoc”. Apoi, a intrat în tiparul numit “stadiile doliului”, de fapt stadiile suferinței. Se aplică atunci când pierzi pe cineva, dar și când pierzi ceva. Ori ea are în față potențiala pierdere a carierei.
Sunt 5 stadii. Nu e obligatoriu să se treacă prin toate și nici nu e o ordine totdeauna a lor. Dar primul ar fi negarea. “Imposibil, nu se poate așa ceva!” De aceea Simone spune că se simte confuză. Al doilea stadiu este furia. Începi să ascunzi starea de tristețe și de deznădejde prin furie. Ești furios pe oameni, pe divinitate, pe soartă, pe tot ce simți că a fost contra ta. Și ea spune clar: mă simt trădată.
Ar trebui să urmeze stadiul de negociere. Vrei să amâni deznodământul. Încerci, cel puțin. Te gândești: ce-ar fi fost dacă… dacă aș fi avut oamenii potriviți în staff sau dacă m-aș fi gândit mai bine. Al patrulea stadiu este depresia. Ajungi să te simți pierdut, singur și fără opțiuni. În raport cu tot din jurul tău, de la sponsori la public. Iar ultimul stadiu este acceptarea. Accepți și încerci să continui viața. Sportiv sau dincolo de sport. Așa cum au făcut Lance Armstrong și Adi Mutu, spre exemplu. Au trecut prin toate.
Depinde cum va accepta situația, dacă va ajunge la acest stadiu 5, indiferent de verdictul final al celor care anchetează cazul de dopaj, indiferent de implicarea ei sau nu în tot ce s-a întâmplat. Sunt cazuri în care un sportiv asupra căruia s-a pus această “pată” dar a acceptat situația, transformă episodul într-un avantaj pentru viața lui. Devine un exemplu public, asumat, de “așa nu”. Riscul mare e să nu ajungă la acceptare și să se blocheze în negare și furie. Să rămână cramponată aici. Oricum, situația per total nu o ajută.
Acest rezultat pozitiv la testul antidoping a venit fix când nu trebuia. Au fost accidentări, un regres sportiv, o schimbare de staff, un divorț, toate într-un interval de timp relativ scurt. Ele induc situația în care ai fi putut deveni disperat să încerci revenirea printr-o substanță dopantă. Induc asta în receptarea celorlalți, deși eu spun că toate lucrurile din personalitatea Simonei nu indică un gest intenționat. E un context defavorabil. Apoi, mental, au fost șocuri după șocuri, iar testul pozitiv e picătura care umple paharul.
Personal, nu cred. În nicio variantă, din punct de vedere sportiv, nu văd avantaje. Maria Șarapova nu a mai fost niciodată la fel. O “pată” rămâne o “pată” în sport, cu vină sau fără vină, cu intenție sau nu. Rămâne în conștiința publicului și te urmează. Din tot ce am studiat, indiferent de verdictul instituțiilor, cu câteva excepții, continuarea sportivă este în jos. Stigmatul te trage în jos.
Nu perioada de absență o va afecta major, dacă va fi să fie așa, cât stigmatul. Și dincolo de orice rezultate sportive viitoare. Noi trebuie să ne gândim că un sportiv la nivelul de performanță și notoritetate la care este Simona are anumite valori care depășesc pentru ea parcursul sportiv concret și imediat. Ea a ajuns la un anumit nivel în care onoarea e peste orice. O spune și ea: “e vorba despre onoare”. Nu sunt vorbe goale, e o realitate a sportivilor de cel mai înalt nivel! Pericolul de a fi șters cu buretele tot ce ai făcut cinstit și excepțional într-un sport e pericolul numărul 1, în percepția ei, pe bună dreptate.
Trebuie să fim realiști. Ce vârstă avea Haddad Maia la momentul la care a ieșit pozitivă, având în vedere că acum are 26 de ani? Simona Halep are deja 31 de ani. În plus, există un proces foarte important. Se numește disonanță cognitivă. Pentru că nu ne place să trăim cu vinovăția, trăim lucrurile ca și cum tot ce s-a întâmplat a fost firesc și normal. Armstrong a trecut și el prin acest proces, spunea că toți din Turul Franței se dopează! Pe Haddad Maia, faptul că verdictul venit a spus că a fost vorba de o contaminare, faptul că a evitat suspendarea de la 2 la 4 ani și a fost doar o măsură provizorie, au contat enorm la acest proces de disonanță cognitivă. Cel prin care a reușit să revină, mental, la performanțe de top, peste ce reușise chiar anterior. La Simona, nu știm dacă realitățile din perioada imediat următoare o vor ajuta.
Sunt două perspective. Primordial este suportul social. Și aici mă refer la cei apropiați, din categoria oamenilor care i-ar fi fost sau îi sunt alături indiferent de orice. A doua perspectivă, dar secundară, ține de personalitatea ei. De capacitatea de a trece peste astfel de provocări. Reziliența de care dă dovadă, în cazul Simonei fiind una din trăsăturile ei de personalitate, care au ajutat-o să aibă succes în carieră.
Sincer, faptul în sine că ești zilnic sau oră de oră pe agenda publică prin acest subiect creează oricum un impact negativ și o tensiune. Chiar dacă reacția media nu mi s-a părut foarte dură până acum, chiar dacă există susținere din partea unor sportivi. Impactul există pentru spuneam: sportivul de top e mai mult decât un sportiv, el și-a asumat o imagine și un rol de model. Ori, acestea se clatină acum. Și simți asta.
Vă împărtășesc din concluziile unui studiu realizat în SUA, pentru a înțelege clar această categorie specială. A fost realizat pe 195 sportivi de top, de la înotătări la halterofili, din mai toate ramurile sportive. Prima întrebare: ce ai face dacă ți s-ar propune o substanță dopantă având atât garanția că vei fi ok din punct de vedere medical, cât și garanția că vei câștiga? 192 din 195 au răspuns că ar accepta!
Paradigma sportivului de înaltă performanță e diferită. El are alt mod de a gândi. E vorba de câștigul cu orice preț. În același studiu, a doua întrebare a fost: ce ai face dacă ți s-ar propune o substanță dopantă care te va ajuta să fii numărul 1 mondial în sportul tău vreme de 5 ani, dar după aceea ți-ar aduce imediat decesul? Din 195, 120 au zis că ar accepta! Peste 61%!
Indiferent de gradul de intenție, dacă va exista o culpă dovedită din partea staff-ului, nu! La acest nivel de performanță, greșelile nu găsesc toleranță, chiar dacă sunt doar greșeli. În plus, nu vorbim de o substanță oarecare! E ceva știut de ani de zile în sport, legat de această substanță! Andreea Răducan s-a dus ulterior și a vorbit cu medicul care i-a administrat Nurofen, a înțeles că a fost o greșeală, nu a părut să aibă resentimente față de el. Dar acum, putem spune că a fost o eroare?!
Cel mai rău scenariu ar fi pentru ea izolarea. Inclusiv închiderea comunicării cu fanii care au susținut-o atâția ani. Dacă nu va vorbi despre acest subiect, atât cât îi este permis de regulile sportive în situația dată, îi va fi mai rău. Cel mai bun scenariu este ca ea să afle, dacă nu știe, exact ce s-a întâmplat. Să afle cum, exact, s-a ajuns aici. O va elibera. Altminteri, o va măcina continuu.