În weekend, Regele Charles a făcut prima vizită externă de la încoronare. Noul suveran al Marii Britanii a vizitat România, iar în onoarea acestuia, la Palatul Cotroceni au fost invitate peste 300 de persoane. Printre acestea s-au numărat și foști mari sportivi ai țării noastre, însă pe lista invitaților nu a fost și Ilie Năstase. În ciuda faptului că a avut ocazia să-l cunoască personal pe rege, fostul tenismen nu a fost invitat la eveniment.
Vineri, Regele Charles al III-lea și-a început vizita oficială în România. După cum vă spuneam, aceasta a fost prima vizită externă a monarhului britanic de la încoronare. În onoarea Majestății Sale, la Palatul Cotroceni au fost invitate peste 300 de persoane.
Printre invitați s-au numărat nume mari din sportul românesc, cum ar fi: Elisabeta Lipă, Mihai Covaliu, Simona Radiş sau Anamaria Popescu. Ei bine, deși îl cunoaște personal pe noul rege al Marii Britanii, Ilie Năstase nu s-a aflat pe lista invitaților la recepție. Cum s-a putut întâmpla acest lucru, a explicat chiar fostul tenismen.
Ilie Năstase a scris istorie în tenisul mondial, fiind unul dintre cei mai buni tenismeni români din toate timpurile. Chiar și așa, „Nasty” nu fost invitat, după cum spuneam, la ceremonia oficială, organizată cu ocazia vizitei Regelui Charles al III-lea.
Iată cum a reacționat fostul tenismen la aflarea veștii că mai multe personalități din sportul autohton au fost invitate la întâlnirea cu suveranul britanic.
„Mă bucur că Regele Charles se simte atașat de țara noastră, mai ales că știu că are o proprietate în Viscri. Legat de recepție, nu am fost invitat, pentru că eu nu sunt iubit la Palatul Cotroceni, deoarece spun lucrurilor pe nume, iar oamenii care spun lucrurilor pe nume sunt considerați incomozi.
Pe actualul Rege l-am cunoscut în urmă cu ceva timp, când a venit în România la un muzeu. I-am fost prezentat de fostul prim-ministru Ponta și era foarte încântat să mă cunoască, mai ales că-i place tenisul și știa multe despre activitatea mea. Glumind mi-a zis că nu știa că sunt român. Răspunsul meu a venit spontan, explicându-i că mai sunt și astfel de români”, a spus Ilie Năstase la Orange Sport.