Speranțele unui drum înfundat
Din resemnări împletim, din nou, speranțe. Avem un nou selecționer și, în raza pretențiilor noastre, se întinde gândul spre un nou turneu final. Campionatul European din 2024. Cu seriozitatea moștenită de la tatăl său, însă cu mai puțin misticism și mai mult abecedar, Edi Iordănescu și-a început mandatul cu o înfrângere în fața Greciei, 0-1.
Tratație, atenție, fidelizare, predictibilitate
Tot la un mandat, încă unul, visează și Răzvan Burleanu. Gsp.ro anunță, chiar în ziua meciului cu Grecia că, aflat în plină campanie electorală într-o cursă cu propria-i umbră, șeful FRF i-a invitat la meci pe membrii din Adunarea Generală. Peste 250 de oameni. Peste 500 de mâini. Tratație, atenție, fidelizare, predictibilitate. Tatov.
Aici, în vulgul ăsta ieftin, ușor de cumpărat, ne sunt speranțele. Făcute franjuri. Pentru un fotbal mai bun, pentru generații ce urmează să vină. Pentru turnee finale la care să ajungem. Pentru a nu lua, în continuare, forma canapelei. Stați jos! Timpul ne-a rămas mic.
Coatele domnului Cojocaru
Poate, printre cele 500 de mâini, se află și coatele domnului Iulian Cojocaru. Domnul Cojocaru este referent zonal, antrenor coordonator și are „calitatea” de scrutător în cadrul ședințelor din Adunarea Generală.
Funcții, roluri, calități. Cu moralitatea stăm cam prost.
Citiți, vă rog, articolul atașat și o să înțelegeți de ce speranțele noastre se sprijină pe o fundație putrezită. În fotbalul nostru conduce alaiul onctuos. Gherila care ridică mâna.
În acest rol, omul pomenit este antrenor. Apoi devine referent și „scrutător”. Poate un eșuat în toate. Într-un meci disputat zilele trecute, antrenorul Cojocaru de la echipa Petrosport Ploiești și-a introdus, pe fals, fiul pe teren. Puștiul era suspendat și, pentru a fenta regulile, tatăl antrenor l-a trimis în echipă sub numele altui copil. Și formația domnului Cojocaru a câștigat. Nici nu contează. Noi, toți, am pierdut! Inclusiv fiul. Cel care nu are vreo vină.
Dialogul pe care l-am avut cu domnul Cojocaru m-a zguduit din toate niturile firescului. „Este o răutate și o uneltire din partea unor oameni din fotbalul prahovean. Dacă aveau ceva de spus, de ce nu au făcut contestație, exact la foaie, în timpul meciului sau la sfârșitul meciului?”.
Acestea sunt „de ce-urile” domnului referent, antrenor, scrutător. Tată de viitor fotbalist, om angajat pentru a detecta talente și pentru a le propune loturilor federale. Așa creștem jucători de care să ne agățăm speranțele. Și ce face domnul Cojocaru este o obișnuință în fotbalul juvenil. Un stil de viață, un fel de a construi strâmb, bântuind de minciună. O minciună pe care zeci, sute de antrenori o predau copiilor. Și au, de multe ori, complicitatea părinților. Și a presei.
În galantar, subiectul nu se ridică la pretenția senzaționalului. Și, de fiecare dată, în această morișcă nefirească, o să ne întrebăm de ce nu reușim. De fiecare dată, țara pe care o cântăm pe stadioane, la paradă, o să iasă vinovată. „Așa e în România!”. Să dăm vina pe ea! Pentru că totul sub noi, tot ce am construit, e putrezit. Pentru că suntem resemnați.
Succes, România! Drumul e înfundat.