Speranțele Rapidului, „ucise” de Ionuț Chirilă. Antrenorul nu crede că echipa lui Adrian Mutu poate câștiga titlul

Gabriel-Alexandru Ioniță 15.09.2022, 13:16
Speranțele Rapidului, „ucise” de Ionuț Chirilă. Antrenorul nu crede că echipa lui Adrian Mutu poate câștiga titlul

Ionuț Chirilă crede că este puțin cam devreme pentru a se vorbi de implicarea Rapidului în lupta pentru titlu. Fostul antrenor de la Academica Clinceni a apreciat că echipa pregătită de Adi Mutu nu are încă experiența necesară pentru a duce o bătălie pe termen lung cu campioana CFR Cluj, de exemplu.

Ionuț Chirilă a explicat de ce nu crede că Rapidul se poate implica în lupta pentru titlu în acest sezon

În plus, el este de părere că și simplul fapt că se vorbește despre titlu în Giulești aduce un mare prejudiciu echipei. Asta pentru că se generează o presiune uriașă, mai ales din partea suporterilor, care în timp îi va face pe jucători să clacheze. Astfel, Ionuț Chirilă crede că lupta la titlu din acest sezon se va da tot între CFR Cluj, FCSB și CSU Craiova, ca și în ultimii ani, doar că de data aceasta și Farul Constanța ar putea avea un cuvânt greu de spus. De asemenea, tehnicianul nu i-a exclus total din ecuație nici pe cei de la Sepsi Sf. Gheorghe.

„Am impresia că este un campionat pe care nu vrea să îl câștige nimeni, pentru că toate au sincope. Și CFR, și Craiova (n.r. CSU), și FCSB, dintre favorite. Vine Viitorul (n.r. Farul) frumos din spate și este foarte important că va mai fi încă o echipă în lupta pentru titlu. Acolo, este și Sepsi care este un club foarte bine organizat și care nu și-a spus ultimul cuvânt. Să vedem până unde poate crește Sepsi ca joc. Eu cred că între cele patru, cu ascensiunea Farului, în acest moment…

Tehnicianul crede că diferența se va face la capitolul experiență

(n.r. Și Rapid nu?) Se face rău Rapidului dacă se creează această presiune imediat cu titlul, pentru că acolo sunt niște suporteri fanatici cărora dacă le spui de două ori acest lucru, a treia oară cred că nu se mai poate fără titlu. Totuși, să mai așteptăm puțin Rapidul ca (și) consistență în joc, să vedem dacă poate să ducă a la long acest campionat. Nu l-a început rău, l-a început bine, dar… Uite, vezi, când joci cu Sevilla, când joci cu echipe în cupele europene… CFR are două campionate: unul afară și un meci de Europa League îți dă cât 6-7 meciuri din Liga 1 și atunci în duelurile directe și a la long în campionat experiența CFR-ului poate aduce foarte mult, lucru pe care Rapid nu îl are.

Rapid e o echipă care vine bine din urmă. Dar mai are până să ajungă la experiența Clujului, după părerea mea. Dacă ne întindem și spunem că 5-6 echipe se bat pentru titlu dăm valoare prea mare acestui campionat care încă nu este atât de valoros”, a spus Ionuț Chirilă potrivit prosport.ro.

CITEȘTE ȘI Filmul care o să-l enerveze pe Dan Șucu, acționarul Rapidului. Echipa din Giulești, subiect de batjocură într-o producție românească

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622