Astăzi, 7 mai 2021, se împlinesc fix 35 de ani de când Steaua București reușea să câștige Cupa Campionilor Europeni, iar suporterii formației roș-albastre au organizat un spectacol pirotehnic în Ghencea. Totul a fost transmis live, iar Ștefan Iovan, fostul căpitan al Stelei, a oferit câteva reacții de la fața locului.
Spectacol pirotehnic în Ghencea, cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni. Fanii echipei roș-albastre s-au strâns la stadion și au organizat un eveniment spectaculos. Totul a fost transmis în direct pe canalul de Youtube „Steaua TV”. Ștefan Iovan, fostul căpitan al Stelei, a oferit câteva reacții direct de pe gazonul bijuteriei din Ghencea.
Am amintiri plăcute din acea noapte, pentru că am realizat niște performanțe pe care nimeni nu le-a mai făcut în fotbalul românesc. Trofeul nu era greu, doar că dacă nu l-am mai ridicat niciodată, nu am avut știința de a-l lua. L-am luat de toarte și nu mi se vedea capul. Emoții au fost după meci, când ne gândeam câtă bucurie am făcut oamenilor, susținătorilor din toată România. Era o apăsare extraordinar de mare pentru noi, dar am dus-o la bun sfârșit și asta a făcut ca noi să sărbătorim acest eveniment unic pentru fotbalul românesc”, a spus Ștefan Iovan, căpitanul Stelei din meciul cu Barcelona, pentru Steaua TV.
În continuare, fostul mare căpitan al Stelei a vorbit despre modul în care Emeric Ienei a reușit să construiască acea echipă senzațională, care cucerea Cupa Campionilor Europeni:
Nea Emi (n.r. – Emeric Ienei) a fost un antrenor dibaci, tot ce e în fotbalul modern de astăzi el știa de atunci. El spunea cuvintele, iar noi aveam valoare și personalitate și le aplicam. Pentru nea Emi mingea era ca un diamant, un bulgăre de aur. Ne spunea să nu dăm mingea la adversar. A fost un antrenor extraordinar. Eram jucători buni din toate județele țării, iar el a făcut din adunătura asta o echipă extraordinară, care a făcut performanță. În perioada aceea să nu uităm că mai erau echipe de valoare ca Dinamo, Craiova, Pitești. E greu să mai vorbim în anii următori de o astfel de performanță. Noi ne-am dori să mai avem o echipă cu asemenea performanțe, dar cred că asta se întâmplă o dată în viață. Mi-aș dori, dar îmi e greu să cred.
Eu nu am executat lovituri de departajare la antrenamente, dar erau mulți jucători care făceau pariuri cu Duckadam. Pe Cola, pe bere, dar eu nu am executat. Am colegi care și acum spun că nu mi-am asumat responsabilitatea. Mai bine că am făcut asta, pentru că dacă ratam se spunea că a ratat căpitanul și am pierdut Cupa. Acum avem despre ce vorbi și cu ce ne lăuda. Tot ce se întâmplă în ziua de 7 mai merităm din plin pentru că am făcut lumea fericită.”, a mai spus Ștefan Iovan.
Într-un interviu exclusiv pentru PlaySport.ro, „Fiara” Marius Lăcătuș a dezvăluit care sunt amintirile sale despre Steaua – FC Barcelona din 1986. De asemenea, tot pentru PlaySport.ro, Teoharie Coca Cosma a vorbit despre secretele zilei de 7 mai 1986.