”Bine ați venit în sanctuarul meu”, ne salută Haled la intrare. De fapt, este sanctuarul unor animale divinizate în zona arabă: șoimii. Pentru beduini, a vâna în deșert cu prădătoarele aerului însemna însăși asigurarea existenței. A hranei. Iar povestea conviețuirii dintre om și pasăre a născut o tradiție milenară, conservată și promovată azi în întreg Orientul Mijlociu.
Suntem la Falcon Souk în Doha, locul unde sute și mii de șoimi sunt scoși la vânzare pe o piață pe care se rulează milioane de dolari. Pentru prinții și șeicii arabi, a deține ”armate” de astfel de exemplare e eticheta obligatorie a unui statut social și dovada ancorării în rădăcinile Arabiei.
În ultimii doi ani, licitațiile de la festivaluri de anvergură au doborât recorduri peste recorduri. În noiembrie 2021, un șoim a fost vândut în Libia cu circa 450.000 de dolari, fiind vorba despre o specie rară, cu pieptul alb, extrem de căutată de cei pasionați. În octombrie, cu o lună înainte de startul CM, la Abu Dhabi, un alt exemplar a ajuns la 365.000 de dolari.
În Qatar, emirul deține în colecție o minunăție complet albă, cotată la peste un milion de dolari, spun oamenii care trăiesc din comerțul cu șoimi. Imagini cu pasărea-etalon, o creatură cu adevărat semeață, cu o privire tăioasă, un cioc pictural și o postură princiară, sunt afișate peste tot în magazinele din Falcon Souk.
Aici, pe postamente interioare și exterioare, păsările stau cu o mască pe cap, pentru protecție și pentru a fi relaxate, ferite de vânzoleala turiștilor ori a potențialilor cumpărători. De jur-împrejur, o întreaga industrie forfotește: echipamente de vânătoare, ateliere pentru măști, mâncare, produse veterinare și artizanale, mănuși de protecție, manșoane, dispozitive pentru fixarea picioarelor, plumbi.
Curioșii se înghesuie să privească, să facă poze, să atingă șoimii pe piept, să-i mângâie. Clienții cu dare de mână intră în negocieri, analizează păsările pe toate părțile, le măsoară cu privirea, le verifică reacțiile, documentele, proveniența, linia genealogică, anvergura aripilor.
E un întreg spectacol în această clădire specială din Doha, unde prețurile normale ale șoimilor se învârt undeva între 5.000 și 20.000 de euro. Haled e bucuros să ne vorbească despre business-ul său și despre tradiția creșterii și vânătorii cu păsările vechilor beduini.
Legenda spune că primul șoimar a fost un rege persan din sec. VII, care, după ce a văzut felul spectaculos și incisiv cum pasărea și-a cules prada, a ordonat să fie prinsă, să fie dresat și să învețe de la ea secretele vânătorii și răbdării. Mai departe, a curs istoria!
”La începuturi, în urmă cu peste 1.400 de ani, oamenii trăiau, practic, în deșert, fiind o provocare a vieții să-ți hrănești familia. Astfel, fiecare membru trebuia să aibă un șoim pentru a vâna și pentru a procura mâncare. Acum este mai mult un sport, o datorie de a păstra vie tradiția, legătura dintre generații. Avem asociații care pregătesc campioni, organizează expoziții, competiții, de la cel mai rapid șoim la cel mai puternic. Există și premii mari, precum o mașină de lux pentru câștigători”, explică bărbatul, în timp ce ține pe mână una dintre păsările sale de soi.
Își amintește că tranzacția cea mai serioasă făcută vreodată a fost un șoim vândut cu echivalentul a circa 100.000 de dolari. ”Prețul depinde de mai mulți factori, gen înălțime, aspect, forță, lungimea ghearelor, penaj”, mai spune Haled. Și face și o listă scurtă a ceea ce vânează de obicei șoimii: diferite tipuri de pui, rațe, fazani, iepuri. ”Totul depinde însă de cum îl antrenezi”, punctează.
”De obicei, după doi-trei ani, dacă pasărea face o treabă foarte bună, vânează bine, zboară bine, îi dăm drumul, din nou, în sălbăticie pentru a proteja specia. Șoimii sunt lăsați în libertate pentru ca, pe viitor, să putem practica, din nou, acest sport, pentru noile generații. Dacă unul dintre ei are o linie de sânge bună, îl aducem la ferme pentru a-i perpetua sămânța”, mai povestește Haled.
Undeva în apropiere există și un spital special pentru șoimi, dotat la un nivel absolut fabulos. E o clădire dispusă pe patru caturi, cu specialități diferite, exact ca într-o unitate medicală pentru oameni: de la camere de primire urgențe și farmacie până la cabinete pentru radiografie, chirurgie, microbilogie sau virusologie.
Sau cosmetică, pentru că pilirea ghearelor șoimilor e una dintre cele mai serioase operațiuni, dat fiind faptul că păsările, nemaifiind în sălbăticie, nu mai pot să-și ascută unghiile pe suprafețe dure accesibile oricând în libertate. Sunt disponibile până și paturi pentru masaj, astfel încât musculatura și penajul păsărilor de zeci și sute de mii de dolari să nu sufere.
Totul strălucește de curățenie, într-un colț e amenajat și un mic muzeu, iar pe ecranele mari din recepție rulează inclusiv imagini din sălile de operație, cu diferite intervenții ale medicilor care lucrează aici în ture aproape non-stop.
În vecinătate, grajdurile pentru cai și cămile fac și ele parte din conglomeratul arab, dar niciun colț nu este mai magnetic și mai inedit decât acest exotic Falcon Souk, locul în care rădăcinile tribale ale beduinilor se mulează peste strălucirea petrodolarilor într-o lecție de istorie vie.