INTERVIU. Povestea neștiută din viața lui Radu Voina. Comuniștii i-au închis o rudă pentru că și-a creștinat fiul după numele său. „Acum aflu, după 70 de ani!”

Context. Trecutul. Zaharia Urdea este unul dintre zecile de mii de români trimiși după gratii de bolșevicii care au preluat puterea în 1946. Fost deținut politic, bărbatul a primit două condamnări, în total 15 ani. A executat 11. Reținut în 1948, Zaharia Urdea a fost eliberat din închisoare în 1954, după ce a trecut pe la Văcărești, Pitești, Jilava, Târgșor, Valea Neagră, Poarta Albă, Aiud, prin boli, mizerie, bătăi crunte și pe lângă moarte. Cinci ani de închisoare corecțională, plus alte 12 luni de pedeapsă administrativă. Securiștii l-au luat de pe băncile facultății și l-au trimis în spatele gratiilor. Și calvarul nu s-a terminat, suferința avea să revină, tot sub chipul găitanelor albastre. A fost arestat din nou în primăvara lui 1959, motiv reținerii fiind uluitor: a fost acuzat că și-ar fi botezat primul copil cu numele Radu, după poetul, dramaturgul, eseistul și fostul membru al Mișcării Legionare- Radu Gyr (Demetrescu). La audieri, Zaharia Urdea a declarat că a ales numele Radu în cinstea verișorului soției sale, viitorul mare handbalist al României, Radu Voina. Nu a contat și a fost închis din nou. De data asta până în 1964.

Radu. Povestea neștiută din viața unui mare handbalist român. Comuniștii i-au închis o rudă pentru că și-a creștinat fiul după numele său. „Acum aflu, după 70 de ani!”

Context. Prezentul. Marele jucător și reputatul antrenor Radu Voina spune că află aceast detaliu din coșmarul rudei sale după aproape 70 de ani. Nici măcar nepotul său, Radu, în prezent medicul de familie al lui Klaus Iohannis, nu cunoștea acest amănunt pe care tatăl său l-a menționat, înainte de a se stinge din viață, într-un interviu publicat în lucrarea „Experiențe carcerale în România comunistă” Partea a V-a Editura Polirom.

Ce a făcut Țiriac cu două Ferrari-uri de milioane de care a uitat cu desăvârșire:…

De la provocările personale la triumf. Povestea lui Daniel Bîrligea, eroul CFR-ului din Superliga României…

Handbalistul, „corbaciul și Ligia

„După șase ani de zile am ajuns acasă, la părinții mei… Când eram student, eu făcusem curte unei fete mai tânără decât mine cu vreo 7 ani, care era elevă prin clasa a VIII-a când eu am fost închis. Era fata unui preot de lângă Făgăraș. Și primu’ lucru când am venit acasă, am întrebat: „Domnule, s-a căsătorit?” „Nu.” Unchiul acestei verișoare era un avocat. Vă pricepeți la handbal? Nu… E un mare jucător de handbal, unu’ Radu Voina. E nepotu’ meu și tatăl lui era avocat și neam cu părinții fetei. Și ăsta s-apucă și dă un telefon la fată: „măi, o venit Zia”. De la Zaharia, mie îmi spunea’ Zia. Ei, da’ ea era pe cale de a se logodi cu un inginer din București. Și ingineru’ era chiar la socrii mei să pregătească logodna și așa mai departe… Și se duce sora viitoarei mele soții și îi spune socrului meu: „Tăticule, Ligia” – așa o chema pe nevastă-mea- „nu să mai mărită cu Șerbănuț”. „Hai că pui io mâna pe corbaci.” Știi? „Da’ ce i-o ven’t în cap.” Zice: „Tăticule, o venit Zia de la închisoare.” „Dumnezeu să vă ajute”. Da’ el nu știa că eu o voi cere în căsătorie. A doua zi mă pomenesc cu ea la mine. Asta era prin octombrie. Nu vă mai spun cum a fost, mă rog, întâlnirea… Și gata. Ea făcuse Academia Comercială și era, la Petroșani, contabil șef adjunct la Banca Națională. Și Securitatea mi-a spus: „Alege-ți un domiciliu, pentru că dumneata ești indezirabil în Sighișoara. Tre’ să pleci!” M-am căsătorit, apoi m-am dus la Petroșani și acolo, din căsătorie, a’ rezultat doi copii, unu din ’55 și fetița din ’57”.

„Bouzancu sau cam așa ceva”. Radu… de la Gyr. Radu… de la Voina.  

„Și am avut acolo legături cu un preten de-al meu la care mă mai destăinuiam, și el mie, și nu știu ce. Și n-am știut eu ce oi păzește el. Bouzancu sau cam așa ceva... Fusese primar legionar la Lipova. Și aveam încredere în el. Ăsta era șef contabil la o întreprindere. Și prieten, mă rog, în relații cu soția, de la bancă. Și printre altele mă întreabă: „Măi, cum i-ai pus numele la copilu’ tău?”. Zic: „Măi, i-am pus Radu.” Da’ el de ‘colo: „De la Radu Gyr”. Da’ nu era adevărat. I-am pus Radu pentru că Radu-l chema pe vărul soției mele, care-i antrenor de handbal acuma, Radu Voina.  „Mă”, zice, „io la al meu i-am pus numele Horia, de la Horia Sima”.

Înscenarea

„La un moment dat, eram pe stradă, către seară, așa, și vine un cetățean la mine și zice: „domnule, n-aveți niște bani să-mi cumpăr o căciulă, că uite, e destul de rece în luna mai și n-am bani…”. Eu, puțin vesel așa, zic: „Da, mă, cum să nu! Poftim, domn’e, bani”. Nici nu știu cât i-am dat. Și ăla de colo zice: „Domn’e, trăiască Horia Sima!”. La care eu am rămas cu gura căscată. Și mai apar doi lângă el: „Ce-ai zis, mă? Cine să trăiască…?!”. Bun. Mă duc acasă și peste trei zile vine Securitatea și mă arestează. Asta era după evenimentele din Ungaria. Da’, nu că mi-o’ spus ăla că „trăiască…”, ci că ai vorbit că pe copilu’ tău îl cheamă Radu, după Radu Gyr, și ai fost închis” și nu știu ce, și nu știu cum… Și m-au arestat și m-au dus la Securitate la Petroșani. Acolo am stat vreo 2-3 săptămâni, într-un beci, fără căldură, fără pat, fără nimic. Și după două săptămâni mă duce la Securitate la Deva. Și la Deva am stat închis până la sfârșitu’ lui mai până în octombrie, când m-a’ judecat. În ’59, da. Și-acolo îmi dă 9 ani condamnare”.

„Da’, de ce ai dat numele copilului de Radu?”. „Radu am dat numele pentru că un văr al soției…”. După cum v-am povestit. Și mi-am dat seama cine m-a turnat. Pentru că nu am mai discutat treaba asta cu nimenea”.

Uneltire împotriva ordinii sociale.

Și iar: Deva, Jilava, Galați, Stoenești, Salcia, Giurgeni, Grădina, Gherla, Periprava. Stuf, bătaie, priciuri, vânt și ger. Și iar stuf.

Eliberat în vara lui 1954, Zaharia Urdea a fost rearestat în primăvara lui 1959. Cumuniștii l-au servit cu un nou „supliciu”, o condamnare de 9 ani, din care a ispășit cinci. Alți cinci, după primii cinci și un supliment de 12 luni, bărbatul fiind eliberat în urma decretului din 1964. De data asta a fosrt trimis departe de soție, de copii. De Radu.

„Pedeapsa-i scrisă mare pe foi de-observații

Și caligrafiată, alăturea stă boala

5 ani, 8 ani sau 10 se-nșiră-n toată sala

„munci silnice” își varsă plămânii-n scuipătoare

o „temniță grea” coace zemoase plăgi murdare

un preventiv scâncește, viețașii îl înjură.

Furiș, mahoarca-i scoasă de sub salteaua sură

și fumul se îngroașă cu tusea deopotrivă

în duh de nădușeală, de iod și de salivă”.

Radu Gyr – Spital penitenciar – Reportaj liric.

Ligia, soția lui Zaharia Urdea, s-a stins din viață fulgerător, în ianuarie 1970. „Zia” și-a crescut singur cei doi copii și, la peste 90 de ani a plecat, la rândul lui, într-un loc fără priciuri, stuf și ger. Cei doi copii ai bărbatului au ajuns medici, iar Radu este medicul de familie al președintelui României, Klaus Iohannis. Rămas orfan de tată încă de la trei ani, Radu Voina a cucerit lumea cu mingea de handbal ținută în palmă și aruncată din linia vieții. Ca jucător este de trei ori medaliat la Jocurile Olimpice (argint la Montreal – 1978, bronz la Munchen – 1972 și Moscova – 1980), Campion Mondial în RDG – 1974 și unul dintre cei mai galonați antrenori din handbalul românesc, atât masculin, cât și feminin.

Marele handbalist citește, cu maxilarul încleștat, paragrafele din lucrarea „Experiențe carcerale în România comunistă”, mărturia culeasă de Marius Stan și Cosmin Budeanca dintre zimții destinului lui Zaharia Urdea, ruda sa care a îndurat ani de suferințe pentru că i-a pus numele fiului în cinstea sa. Sau, mai bine spus… și pentru asta.

Tatăl meu, care era avocat, a fost coleg de Barou cu Gheorghe Maurer

Sunteți emoționat? Știați povestea asta?

Au trecut aproape 70 de ani de atunci și vă spun, sincer, că nu am știut că Zia l-a botezat pe fiul său după mine. Inițial, am crezut că el a scris o carte. Nici nu îmi închipuiam că numele lui Răducu ăsta al nostru, doctorul, nepotul meu, e dat după mine. El e la Sibiu, e medicul de familie al președintelui Iohannis. Când a ajuns la București, Iohannis a intenționat să-l ia și pe el. Și nu a vrut să vină.

Cum vă aduceți aminte de domnul Zaharia Urdea, ce știți de suferințele dânsului?

Zia a ieșit din pușcărie cu o capacitate fizică de invidiat, după ce a stat în temniță atâta timp, din punct de vedere fizic se prezenta extraordinar. Îmi aduc aminte, eu eram mai tânăr atunci, îmi spunea că a început să scrie o carte, din păcate nu a reușit să o termine, însă niște notițe are și Radu, băiatul. Și nici Radu nu știa povestea asta. El îmi spune mie tizule! I-am transmis că dumneavoastră ați descoperit acest lucru și credea că totul a intrat într-o plictiseală și nimeni nu se mai ocupă de ce a fost atunci, de dramele trăite de acești oameni. Eu eram relativ mic când s-au întâmplat toate astea, sunt născut în 1950.

Dumneavoastră, ca sportiv, ați simțit vreo umbră înainte de 1989? De obicei, persoanele care aveau în familie un deținut politic, erau urmărite, copiii nu aveau voie să studieze. Tatăl dumneavoastră a fost apropiat de dânsul, la un moment dat, în mărturisirea sa, domnul Zaharia pomenește de tatăl dumneavoastră…

Tatăl meu, care era avocat, a fost coleg de Barou cu Gheorghe Maurer. Și Maurer i-a spus tatălui meu: „Băi, Valer, hai la București, că te iau cu mine”. Tatăl era contra comunismului și eu cred că el cu Zia aveau discuțiile astea, gândeau la fel. Și Zia… zic eu, l-a cam protejat pe tata. Și mama s-a opus ca el să vină cu Maurer, la București, i-a spus să rămână la Sighișoara, că are copii de crescut. Noi am fost trei. La scurt timp, tata s-a îmbolnăvit și a murit, iar mama a spus, mereu, că poate dacă ar fi mers la București, l-ar fi salvat. Tata a murit în 1953, la 42 de ani și mama, care avea 32 de ani, nu s-a mai recăsătorit. Mama era învățătoare și, pentru ca frații mei să poată să facă facultate, că așa era atunci, s-a angajat la fabrica de faianță și sticlă din Sighișoara. Din învățătoare s-a transformat în muncitoare. Și de multe ori am mai întrebat-o pe mama, am rugat-o să-mi povestească despre tata. Și nu a vrut. Niciodată. Spunea așa: „Lasă-l acolo unde e, că e bine, pe mine m-a lăsat cu trei copii să-i cresc”. Mă gândesc că poate a vrut să ne protejeze în felul ăsta. Timpul trece și noroc că tot el rezolvă totul.

Ați fost apropiați de verișoara dumneavoastră? Mă refer la perioada în care soțul doamnei a fost la închisoare…

Ea rămăsese singură cu cei doi copii. Sora mea a ajutat la creșterea lor, ea este mai mare. Când verișoara mea era la muncă, sora mergea și stătea cu ei. A fost la liceul pedagogic și avea unele cunoștințe.

Când s-a eliberat domnul Zaharia erați mai mărișor, ce vă amintiți, cum era dânsul?

El a fost, pentru mine cel puțin, un erou. Se întorcea un erou. Credeam că, după ani de temniță și de chinuri, o să vină un bărbat prăpădit, chinuit, însă avea o putere uluitoare, era verde la cap. Și a trăit până la 90 și ceva de ani. Îmi aduc aminte că, fără să anunțe, mergea la București să își rezolve problemele. După tot ce i s-a întâmplat nu avea frică, își dorea foarte mult să își revendice pământurile neamului. Scria, tot timpul scria, avea un scris frumos. De fiecare dată cu stiloul. Mă fascina stiloul lui. Și regret, oarecum, că nu am ajuns la înmormântarea lui, eu nici când a murit mama nu am fost (oftează). La noi, la sport, nu știi unde te prind momentele astea. Uite, anul trecut am făcut 51 de ani de la terminarea liceului. Și nu am avut cum să mă duc, colegii se întâlnesc sâmbătă sau duminică. Le-am zis să pună și ei în altă zi, că în meseria mea nu prea avem sâmbete, duminici. Și ei îmi spun lasă, nu te plânge, că ai meserie frumoasă. Așa e, când te uiți… e frumoasă, însă ei nu știu că eu am cinci stenturi la inimă.

Vă mulțumim pentru întâlnire!

Codul secret care îți aduce produse GRATIS! Completează-l și tu!

Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...

Eu vă mulțumesc pentru că mi-ați prezentat acest amănunt legat de familia mea.