SPECIAL. Noaptea triumfului pe străzile din Doha. Reportaj copleșitor dintre zeci de mii de fani argentinieni adunați la defilarea prin oraș a lui Messi după cucerirea titlului mondial

19 12. 2022, 13:36

Pe “Lusail”, arena iconică a Mondialului qatarez, s-a încheiat cea mai spectaculoasă finală din istoria CM, care l-a încununat pe Messi drept regele absolut al fotbalului, all-time. 

Cel mai frumos refren care a purtat vreodată o națională spre victorie răsună din toate colțurile arenei, ca un veritabil marș triumfal. ”Muchachos / Ahora nos volvimos a ilusionar / Quiero ganar la tercera / Quiero ser campeón mundial”. Vis împlinit! 

Iar pe gazon, argentinienii, această bandă amețitoare sculptată din talent, ambiție, devotament, pasiune și killer instinct, refuză minute în șir să plece la cabine pentru a întârzia cât mai mult ruperea vrăjii unui moment absolut epocal. Familiile jucătorilor au coborât în iarbă, emoția răzbate din fiecare îmbrățișare, iar lacrimile de bucurie sunt pe obrajii tuturor și nimeni nu vrea să și le șteargă. 

Plasa porții ajunge în mâinile fanilor

Mulți fani au coborât și ei în iarbă, iar ambele porți sunt luate cu asalt. Plasele sunt tăiate, vor fi împărțite pe bucăți ca amintire. O parte vor rămâne, probabil, long time în colecții personale, altele vor ajunge în curând pe ebay, fiindcă oamenii au cheltuit toți banii familiei pentru a fi alături de ”pume”, iar investițiile de suflet frig uneori grav la buzunar.

În curând, tot acest peisaj al unei finale care ar merita, ea singură!, un film demn de Holywood-ul anilor de glorie, ei bine!, tot acest peisaj se mută în stradă. Pe ”Lusail Bulevard” au venit fanii din tribune, li s-au alăturat cei care n-au avut bucuria unui bilet, așa că peste o sută de mii de indivizi sunt acum laolată pentru a celebra cum se cuvine seara unor campioni imenși. 

Bucurie și câte o bere pe acoperișul campionilor

S-au adunat nații de pe întreaga planetă, e ultima reprezentație a unui Mondial Messianic, iar lumea așteaptă defilarea de gală a eroilor. N-ai loc să arunci un ac în zona situată chiar lângă șosea, poporul s-a urcat pe fiecare stativ mai înalt pentru a prinde un culoar bun pentru filmare și spre a-și intersecta privirile fie și pentru o fracțiune de secundă cu ochii lui Lionel, ai lui Angel, Enzo, Julian sau Nicolas. 

Să tot fie trecut de miezul nopții când în capătul bulevardului apare decapotabilul în culorile albiceleste, îmbrăcat în steaguri, iar sus, pe acoperiș, stau noii campioni mondiali. 

Autobuzul înaintează încet, în timp ce mulțimea e înnebunită. Jucătorii salută de pe marginea mașinii, unii ard și câte o bere în cinstea momentului de glorie, iar oamenii curg apoi într-un șir fluid în goană, cei din planul secund, dornici să mai prindă un cadru cât mai de aproape. 

Artificii și reverențe luminoase pentru magii sud-americani

Pe cer se declanșează focurile de artificii, în public e o colecție impresionantă de tricouri cu Messi și de drapele argentiniene. Soarele galben pe fond alb apare afișat și pe toate clădirile din jur, pe panouri uriașe, într-o nesfârșită reverență luminoasă la adresa magilor încoronați în Qatar. 

Lionel se vede cât o furnică de la distanță, dar nici aici nu încetează să-și îmbrățișeze colegii, semnul recunoștinței prelungite a regelui față de băieții fără de care, totuși, n-ar fi reușit să aducă mult visata Cupă la Buenos Aires. După 36 de ani de așteptare!

 

Gândiți-vă ce va fi la Buenos Aires!

Aproape un ceas durează acest ritual al prezentării trofeului. E însă doar primul episod dintr-un șir care va continua luni noaptea în Argentina, unde fanii îl așteaptă pe Messi să-l strivească de la depărtare cu iubirea. 

Vor fi secundele unei pasiuni copleșitoare, vom vedea imagini de pus în ramă, vom citi în ochii acelor oameni cum fotbalul lasă baltă sărăcia, și grijile, și nesiguranța pentru a pune mai presus decât oricine divinizarea lui Lion King. Băiatul plecat dintre ei pentru a cuceri planeta spre a le întoarce acasă gloria captată în vremurile lui Diego!

De marți, încep pregătirile pentru Mondialele 2026

Și să mai știți ceva! În Argentina nimeni nu va face comparațiile blasfemice Maradona vs Messi! ”Ambii sunt ai noștri!”. Reaud în urechi fraza asta pe care mi-a spus-o un fan albiceleste pe aeroportul din Istanbul, pe drumul de venire spre Doha, când La Tercera era încă doar un plan de comando. La Buenos Aires, Diego și Lionel sunt fix pe același piedestal și așa ar trebui să rămână pretutindeni.

Iar în minte îmi revine din nou și din nou cea mai frumoasă propoziție a acestui Mondial, auzită în aglomerația îngrozitoare a metroului qatarez din gura lui Martin, IT-istul sud-american stabilit la Londra: ”La noi, în Argentina, viața se calculează între două Cupe Mondiale”. Chiar așa, urmează luni noaptea prezentarea trofeului pe bulevardele din Buenos Aires, apoi, de marți dimineața, oamenii încep să se organizeze deja pentru turneul de peste 4 ani, din Mexic/SUA/Canada. Noroc că e mai aproape și poate nu va mai fi nevoie chiar să-și vândă casele și mașinile pentru a ajunge la Guadalajara, Dallas sau Toronto!