România s-a calificat la două din cinci turnee finale de Campionat European. Și a absentat de la toate cele 6 Cupe Mondiale desfășurate din 2000 până în prezent. Ne-am consolat cu EURO 2004 și EURO 2016, singurele participări în arena fotbalului mare.
Au trecut mai bine de două decenii și au fost, între timp, 9 selecționeri, dintre care Pițurcă și Iordănescu având câte două mandate. S-au perindat zeci și zeci de fotbaliști. Dar cum ar fi arătat România dacă jucătorii buni, unii cu potențial uriaș, alții chiar confirmat, s-ar fi impus cu adevărat la echipa națională ar fi contribuit decisiv, pe termen lung?
Exercițiul nostru de imaginație a însemnat parcurgerea tuturor fotbaliștilor români cu:
Apoi, selectarea, dintre aceștia, a jucătorilor care din diferite motive fie nu s-au impus în mod constant în primul 11, fie au alternat perioadele pozitive sub tricolor, fără a putea influența însă major deznodământul calificărilor. Motivele sunt diverse, de la accidentări importante sau repetate, la transferuri nereușite la nivel de club, ieșirea din formă sau concurența mare pe post.
Începem cumva invers, cu “gurile de tun”, pentru că parcă în zona asta de teren simțim cel mai acut lipsa unor certitudini în prezent. În ultimele două decenii am avut atacanți de mare talent care însă nu au confirmat la națională, în ciuda performanțelor bune și foarte bune din fotbalul intern sau chiar la nivel internațional.
Spre exemplu, Claudiu Niculescu. De trei ori campion al României cu Dinamo și triplu câștigător al Cupei, de două ori golgheter al țării. Doar 8 meciuri pentru națională, fără gol marcat. Sau Ionel Dănciulescu, de 5 ori campion național, recordul meciurilor all-time în Liga 1 și al doilea golgheter din istorie… tot 8 meciuri!
Îi putem menționa și pe George Țucudean, cu o carieră oprită brusc, Marius Alexe, chinuit de accidentări, ori Claudiu Răducanu, Nicolae Mitea și Florin Costea, a căror explozie nu a fost secondată de constanță.
În plus, fotbaliști precum Sergiu Radu, campion cu Rapid și ani buni jucător în fotbalul francez și german, ori Ionel Gane, actualul secund al naționalei care era campion al Elveției și marcator pe pe bandă rulantă. Împreună, cei doi… 7 meciuri pentru România!
Alte nume din ofensivă care au jucat excelent în Liga 1 dar care nu s-au impus la primă reprezentativă ar fi Andrei Cristea, Mugurel Buga, Daniel Oprița, Adrian Neaga, Marius Bilașco, Costin Curelea…
E zona cea mai populată cu fotbaliști care au luat gustul naționalei dar care nu au putut deveni puncte fixe sub tricolor. Lista poate fi deschisă cu regretatul Cătălin Hâldan, dispărut în plină ascensiune. Apoi, mari talente care nu și-au desăvârșit potențialul, precum Ionuț Luțu ori Adrian Cristea, chiar și Marian Aliuță, Ștefan Grigorie plus Narcis Răducan în această sub-categorie.
Îl avem pe ceea ce se numește “omul unui singur meci” pentru România, mijlocașul Mihăiță Pleșan și amintirea lui de aur din amicalul cu Germania. În același timp, o listă cu jucători foarte buni din Liga 1, unii cu experiențe reușite și în străinătate, dar care nu au rămas puternic legați de parcursul naționalei: Marius Măldărășanu, Dan Alexa, Iulian Apostol, Eugen Trică, Mihai Tararache, Giani Kiriță, Ovidiu Herea, Dan Potocianu, Vlad Munteanu.
Nu îi putem omite, din această expunere, pe alți fotbaliști cu maximum 10 meciuri pentru România, în același interval de timp, nume importante precum Gabriel Mureșan, Lucian Marinescu, Tiberiu Bălan, Adrian Ropotan, Iulian Tameș, Erik Lincar, Gabriel Caramarin, Dacian Varga, Sorin Paraschiv, Nicolae Grigore, Gabriel Boștină, Andrei Mărgăritescu, Constantin Schumacher.
S-au perindat mulți apărători prin calculele diferiților selecționeri ai României din ultimele două decenii. Dar câțiva aveau în mod cert potențialul să devină tricolori reprezentativi. Îi recomanda talentul, forma de moment și chiar constanța, pe unii dintre ei, la nivel de club.
Din păcate, cariera lui Mihai Neșu s-a oprit mult mai devreme. Încă în activitate, poate unul din cei mai talentați fundași ai ultimilor ani, Marius Constantin, nu a făcut pasul și spre a deveni o obișnuință în tricoul României. Cu cariere frumoase la club, trofee și aprecieri, au fost Petre Marin, Ionuț Rada, Cosmin Bărcăuan, Adrian Matei, Iulian Miu sau Laszlo Sepsi, dar niciunul nu a jucat mai mult de 10 meciuri pentru națională.
Nu îi putem omite pe alți jucători buni ai vremii în Liga 1, precum Pompiliu Stoica, Florin Bătrânu, Ștefan Nanu, Cristian Dancia ori George Galamaz. Și gândul că traiectoriile lor ar fi putut aduce poate mai mult și pentru prima reprezentativă…
E un capitol aparte, acesta al goalkeeper-ilor tricolori din 2000 până azi. Pentru că aici am avut siguranță și soluții bune mai mereu. Strict pentru acest interval de timp, să ne gândim la finalul de carieră sub tricolor pentru Prunea și Stelea, perioada de titularizare a lui Lobonț, apoi “dominația” impusă de Tătărușanu.
Am avut în același timp portari de talent și cu valoare confirmată, care nu au prins în aceste condiții mai mult de câteva meciuri pentru națională. E vorba, în primul rând, de Silviu Lung jr., apoi de Bogdan Vintilă, Emilian Dolha, Marius Popa, Eduard Stăncioiu ori Răzvan Stanca. Toți cu maximum 10 meciuri.