România va întâlni, în grupa „I” contând pentru calificarea la turneul final EURO 2024, reprezentativa statului Kosovo. Un adversar incomod și, conform multor voci din peisajul fotbalistic, cel mai puternic din urna 4.
Duelul cu echipa micuțului stat din Balcani, care și-a autodeclarat independența în anul 2008- nerecunoscută de România- , se anunță incandescent la nivelul tribunelor. O situație ciudată care, cu siguranță, inflamează spiritele în cele două partide care se vor desfășura pe 16 iunie 2023 la Priștina, respectiv 12 septembrie 2023, atunci când tricolorii vor fi în postura gazdelor.
Imediat după tragerea la sorți, în presă au început să apară primele ecouri legate de această situație. Teodor Meleșcanu, fost ministru de Externe, a fost radical și a declarat, în direct la Antena 3, că ar fi bine ca, nici mai mult nici mai puțin și indiferent de riscuri, să nu ne prezentăm la meciurile împotriva kosovarilor.
„Kosovo nu este recunoscut de un număr de state printre care se numără și România. În mod normal ar trebui ca federația noastră de fotbal, prin Răzvan Burleanu, să discute și cu alte state care au aceeași poziție ca și România și va trebui ca, împreună, să ajungă la o modalitate care nu ar trebui să distrugă nici întregul sistem, dar nici să nu respecte lucruri care sunt foarte clare din punctul de vedere al României. De aceea, eu aș spune că FRF va trebui să găsească soluții. Dacă nu, ceea ce se poate face este să pierzi cu 3-0 cu Kosovo”, a declarat Meleșcanu pentru sursa citată.
Ținând cont că România a mai întâlnit Kosovo și la alte sporturi la nivel de echipă națională, iar meciurile s-au desfășurat fără complicații diplomatice, varianta prezentată de fostul ministru pare utopică, iar grijile lui Răzvan Burleanu, dar și ale autorităților, ar trebui să se îndrepte spre suporterii români. Aici vorbim de fanaticii care formează galeria tricoloră, grupurile care urmează selecționata, negreșit, peste tot în Europa.
Asta deoarece, în trecut, grupurile ultras care susțin echipa națională au avut o poziționare clară în legătură cu acest subiect fierbinte din căldarea Balcanilor. Astfel, în trecut, suporterii au scandat și au arborat bannere cu mesajul ferm: „Kosovo e Serbia”.
Cel mai clar episod în acest fel a avut loc în 2018, atunci când, la București și la Belgrad, în timpul partidelor dintre Serbia și România din Liga Națiunilor, ultrașii români au strigat, minute în șir, acest slogan.
Sârbii nu s-au lăsat mai prejos și au întors serviciul cu „Basarabia e România”, plus un banner arborat la meciul direct cu Muntenegru când, printr-un mesaj scris și arborat pe Maracana din Belgrad, galeria vecinilor a atașat mulțumirile de rigoare pentru susținerea arătată. „Mulțumim frați români”.
România, Spania, Grecia, Cipru și Slovacia sunt cele cinci state din Uniunea Europeană care nu au recunoscut independența statului Kosovo. În prezent, 117 state din întreaga lume au fost de altă părere și au dat dreptate în această luptă micuțului stat din Peninsula Balcanică.
Așa cum am punctat și în rândurile de mai sus, România și Kosovo s-au mai întâlnit la nivel de reprezentative și la alte sporturi. În memoria fanilor români rămâne umilința pe care kosovarii ne-au administrat-o la handbal masculin. În 2021, în faza a doua a preliminariilor Campionatului European – EHF EURO 2022, selecționata noastră a fost învinsă, chiar pe teren propriu, cu 30-25. Acest rezultat a venit după ce, în tur, la Priștina, partida s-a încheiat la egalitate, 25- 25.