Ianis Hagi a ajuns din nou ținta criticilor microbiștilor. „Decarul” echipei spaniole nu reușește să se ridice la nivelul clubului la care e legitimat, susțin contestatarii, după înfrângerea cu 0-2 în fața celor de la Athletic Bilbao, în „optimile” Cupei Regelui.
Pentru prima dată în sezonul curent, Ianis Hagi a fost titular și integralist la Deportivo Alaves. Din păcate, fotbalistul naționalei nu a reușit nici de această dată să profite de șansă, susțin criticii lui Ianis. La finalul meciului, spaniolii l-au „taxat” pe mijlocașul nostru, cu nota 5.
„A avut o șansă și a terminat-o bine după o pasă de la Blanco, dar a fost puțin. Deși nimeni nu se îndoiește de talentul lui cu mingea, realitatea este că îl arată prea puțin”, au scris cei de la Noticiasdealava.eus.
Totuși, în antiteză cu reacția presei din Spania, cei de la SofaScore l-au notat pe român cu 7.0, cel mai bun din echipă în duelul cu Athletic Bilbao.
Fiul „Regelui” a atins mingea de 42 de ori în meciul cu Bilbao și a avut o acuratețe a paselor în proporție de 78%. El a jucat 18 partide în acest sezon pentru Alaves, în care a reușit doar două goluri și un assist.
În ciuda eliminării din Cupă în faza optimilor de finală, Alaves e mulțumită cu revenirea de formă din campionat. A luat 4 puncte în ultimele două etape și a ajuns pe 13 în La Liga. Misiunea cea mai importantă a campaniei este salvarea de la retrogradare. Vineri, Alaves are meci în campionat, pe teren propriu, contra celor de la Cadiz.