Ianis Hagi traversează o perioadă extrem de dificilă la Deportivo Alaves. Antrenorul Luis Garcia Plaza l-a „uitat” pe banca de rezerve pentru al doilea meci consecutiv.
Presa iberică a analizat situația și a dat verdictul: mijlocașul român nu a demonstrat că poate reprezenta cu adevărat o soluție pentru echipă, deși i-au fost oferite multe șanse de-a lungul timpului.
„Deși Ianis Hagi are un anumit rol și a primit minute aproape în fiecare meci, performanța lui a scăzut și nu pare o opțiune valabilă pentru formația noastră”, au scris cei de la infobiwenger.com.
În cele 19 apariții bifate până acum, fiul lui Gică Hagi a reușit să-și treacă doar de două ori numele pe lista marcatorilor, în meciul cu Deportivo Murcia din Copa del Rey (10-0). Acestora li se adaugă și o pasă decisivă.
Cifrele sunt, evident, mult sub așteptările pe care le avea formația spaniolă în momentul oficializării împrumutului. Totuși, revenirea la Glasgow Rangers în această iarnă pare imposibilă.
Analizând prestațiile internaționalului român, jurnalistul Javier Blanco a amintit de penalty-ul ratat pe 5 noiembrie, în meciul cu Almeria. Acel moment a dus, potrivit spuselor sale, la pierderea încrederii.
„Mi-e greu să spun asta, dar Ianis nu face un sezon prea bun. În noiembrie, a fost un moment de cotitură. A ratat un penalty cu Almería și de atunci, nu știu de ce, joacă fără încredere. Toți știu că, în fotbal, la fel ca în viață, dacă vrei să faci performanță, trebuie să ai încredere și să te simți bine cu tine.
El a început bine la Alaves. Dar de atunci nu joacă deloc bine. Noi, cei din Vitoria, credem că are calitate, că e un jucător foarte bun. Probabil că, din punct de vedere al calității, e în top 3 sau top 5 al echipei. Însă nu face un sezon bun, îl văd fără încredere.
În octombrie a oferit un assist în meciul cu Atlético și a făcut un meci bun. Apoi, a marcat două goluri cu Deportivo Murcia, o echipă din liga a șaptea sau a opta. Sezonul e lung, suntem abia în ianuarie. Dacă ar juca așa cum o făcea la Rangers, toată lumea din Vitoria l-ar dori”, a spus ibericul în interviul acordat recent celor de la The Rangers Review.