Soția lui Dani Alves, mesaj controversat: „Mi-ar plăcea să fiu trasă de păr și pusă la perete”. Galerie foto

Alex Matei 05.03.2024, 22:13

Joana Sanz, soția lui Dani Alves e în centrul atenției după o postare controversată.

Joana Sanz, în vârstă de 31 de ani, și soția fostului fotbalist Dani Alves, care a fost condamnat recent la patru ani și jumătate de închisoare, a stârnit un val de critici în urma unei postări pe rețelele de socializare.

La doar câteva zile după ce Alves a primit sentința, Sanz a devenit subiect de discuție într-un mod pe care nu l-ar fi dorit. Ea a făcut o postare pe Threads, o platformă de socializare asociată cu Instagram, care a atras numeroase comentarii. „În acest moment, aș vrea să fiu trasă de păr și pusă la perete. Mi-ar reînnoi energia”, a scris modelul.

Această postare a fost interpretată de unii ca o aluzie la declarațiile victimei lui Alves în instanță, care l-a acuzat pe fostul fotbalist de viol. Emma Garcia, prezentatoarea emisiunii „Fiesta” de la Telecinco, a declarat că „soția lui Dani Alves a folosit cuvinte foarte similare cu cele din declarația victimei. Mesajul pare să vină din senin. Este cel puțin nepotrivit”.

Joana Sanz, soția lui Dani Alves: ”Mi se pare uimitor că tot ce spui sau faci trebuie justificat”

În fața acestor reacții, Sanz a simțit nevoia să ia o poziție publică: „Mi se pare uimitor că tot ce spui sau faci trebuie justificat. Scoatem lucrurile din context și perpetuăm interpretările greșite. Aceste postări sunt spontane, încetați să le asociați cu problemele judiciare, cu Dani sau cu X”.

Ea a continuat, afirmând că „Am o viață în paralel. Să nu ne dăm puritani acum. Da, iubesc acea pasiune, să mă ia de păr, să mă sărute și să mă mănânce cu totul. Vorbesc despre ce-mi place, fiecare persoană are intimitatea ei și în cadrul ei trebuie să respecți ce îi place. Nu înțeleg de ce există atât tabu. Ce mă deranjează cel mai tare este că scot lucrurile din context și le asociază într-un asemenea fel cu chestiunile judiciare. Nu, oameni buni, nu”, a declarat Joana într-un video publicat pe Instagram, citat de MARCA.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622