Procesul lui Dani Alves a început luni, pe 5 februarie 2024. Fostul jucător de la FC Barcelona și PSG este acuzat că a agresat sexual o femeie. Întâmplarea ar fi avut loc la finele lui 2022. Printre cei care au depus mărturie la proces se numără și Joana Sanz, soția lui Alves.
În decembrie 2022, Dani Alves a fost acuzat de viol de către o tânără a cărei identitate nu a fost făcută publică. În luna februarie a anului precedent, brazilianul a fost înștiințat că va rămâne în continuare sub arest preventiv. Prin această măsură, oamenii legii s-au asigurat că Alves nu va părăsi țara.
Brazilianul este judecat la Barcelona, iar după cum vă spuneam, procesul a început luni, 5 februarie 2024. În cea de-a doua zi a procesului, în boxa martorilor și-a făcut apariția chiar soția lui Dani Alves. Femeia a depus mărturie, precizând în fața instanței de judecată că partenerul ei ”A venit acasă foarte beat, mirosea a alcool”.
”S-a izbit de dulap și s-a prăbușit pe pat. Nu merita să vorbesc cu el în starea în care se afla, era mai bine să amânăm până a doua zi. Pe WhatsApp, l-am întrebat dacă vine la cină, iar el a spus că nu. ultimul mesaj a fost trimis în jurul orei 23.00”, a mai declarat Joana Sanz.
Prezentă la tribunal, Sanz a mai mărturisit că nu a depus actele de divorț. Joana susține că soțul ei nu i-a spus nimic special a doua zi după incident, doar că a ieșit cu prietenii. Totodată, ea a negat că s-ar fi supărat pe Dani Alves în seara respectivă, deoarece l-ar fi întrebat dacă poate să iasă cu el, însă acesta i-ar fi spus că este o ieșire cu băieții.
De menționat este și faptul că, de mai bine de un an de zile, fotbalistul se află în arest preventiv. Alves este acuzat că ar violat o tânără în toaleta VIP a clubului Sutton din Barcelona. Incidentul ar fi avut loc în noaptea de 30 – 31 decembrie 2022. Cu toate acestea, Dani neagă toate acuzațiile care i se aduc.
La acea vreme, brazilianul se afla în compania mai multor prieteni, iar unii dintre aceștia au depus mărturie. Bruno, un amic al lui Alves a declarat că i-a văzut dansând pe Dani și pe reclamantă. Tot el a mărturisit că, la un moment dat, fostul jucător de la FC Barcelona și PSG s-a îndreptat spre toaletă, iar tânăra l-ar fi urmat.
”Când a ieșit de la toaletă, s-a întors lângă mine și a început să danseze din nou. Eram cu verișoara (n.red. – reclamantei) și am făcut schimb de rețele de socializare. Când a ieșit, a venit să vorbească cu verișoara ei și cu mine, apoi amândouă și-au luat la revedere de la mine. Reclamanta nu avea niciun semn pe față, totul era normal”, spune prietenul fotbalistului.
Managerul clubului menționat a fost primul chemat în boxa martorilor. Bărbatul susține că Dani Alves era un client fidel al localului. De asemenea, managerul a vorbit despre contactul cu presupusa victimă.
”Eram la ușă și m-am întors pentru că cei de la securitate vorbeau cu niște fete. Una dintre ele plângea și mi s-a spus că a afirmat că a fost agresată sexual. I-a luat mult timp să ne spună ce s-a întâmplat. Am invitat-o într-o cameră care nu era deschisă, pentru a fi într-un loc mai liniștit.
Era supărată și voia să meargă acasă. Am încercat să o convingem să meargă în camera alăturată și ne-a spus că a fost agresată sexual. Iar când Alves a trecut pe lângă ea, a spus: ‘El este’. Ea a spus că nimeni nu o va crede pentru că intrase de bună voie, iar apoi a vrut să plece”, a declarat managerul.