Sorți cruzi pentru Dinamo în Cupa României! N-a avut norocul de a pica cu singura formație din Liga 2-a rămasă în competiție.
Marți, la Casa Fotbalului, a avut loc tragerea la sorți a semifinalelor Cupei României, ediția 2020/2021, a 83-a din istorie. Astfel, Dinamo București a picat cu Astra Giurgiu, în timp ce Universitatea Craiova se va duela cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu.
Meciurile din semifinalele Cupei României vor avea loc în perioada 13-15 aprilie, iar returul se va disputa în intervalul 11-13 mai. Cele patru formații au fost în aceeași urnă, fără a se ține cont de capi de serie. Finala Cupei României este programată pe 22 mai.
Din cele patru formații rămase în competiție, Dinamo are cele mai multe trofee câștigate – 13 (1959, 1964, 1968, 1982, 1984, 1986, 1990, 2000, 2001, 2003, 2004, 2005, 2012). Câștigarea Cupei României este unul dintre obiectivilor „câinilor”, pe lângă salvarea de la retrogradare.
Universitatea Craiova are șapte trofee câștigate – (1977, 1978, 1981, 1983,1991, 1993, 2018). Oltenii se află și în lupta pentru titlu, pe locul trei, în spatele celor două formații din vârf, CFR Cluj și FCSB.
Astra Giurgiu are și ea o ediție câștigată – în 2014. Nici Astra Giurgiu nu trece printr-o perioadă foarte bună, însă stă mai bine în clasamentul Ligii 1. Este la doar puncte de locurile de play-off, locurile 5 și 6, ocupate de FC Botoșani și Academica Clinceni.
Din start, cel mai echilibrat duel pare cel dintre Astra și Dinamo. Cu toate acestea, giurgiuvenii par favoriți, ținându-se cont de istoricul meciurilor directe. În ultimele 10 meciuri directe în Liga 1, Astra Giurgiu a câștigat a cinci dintre ele, trei rezultate de egalitate și doar două victorii pentru Dinamo.
În schimb, Dinamo s-a impus în ultimele trei partide directe din Cupa României:
De partea cealaltă, Universitatea Craiova și Viitorul Pandurii Târgu Jiu se vor întâlni în premieră. Va fi un duel interesant, cu două formații din Oltenia, dar cu formația lui Marinos Ouzounidis ca fiind favorită certă.
Craiova are o șansă foarte bună să obțină un nou trofeu al Cupei României, al optulea. Ultimul câștigat este cel din 2018, după o finală câștigată în fața celor de la FC Hermannstadt, scor 2-0, pe Ilie Oană din Ploiești.