Sorana Cîrstea (32 WTA) a fost eliminată în turul doi de Wimbledon. Tatjana Maria (103 WTA) a reușit să întoarcă scorul în setul secund și să câștige cu 6-3, 1-6, 7-5.
Jucătoarea de tenis din Târgoviște a pornit ca favorită în duelul cu Tatjana Maria, însă cea din urmă a reușit să se impună după o oră și 13 minute. Sorana Cîrstea a pierdut setul decisiv, în condițiile în care conducea cu 3-0 și avea două break-uri.
Genul ăsta de joc, slice și cu dreapta, și cu stânga merge doar pe iarbă. Din păcate, suntem pe iarbă. Nu e ușor, în același timp, odată ce te obișnuiești cât de cât, și intri în ritm, ar trebui să poți să-l controlezi, având în vedere că totul stă în mâna ta, o adversară ca cea de azi nu-ți face niciun winner.
Cred că de la 0-5 am început să greșesc mai puțin, am mers mai mult în față și de acolo a mers destul de bine, 6-1, 3-0. Acolo un pic serva m-a lăsat un pic pe final. Dacă serva era mai bună, reușeam să închid meciul. Și câteva veniri la care n-am închis cu voleu”, a spus Sorana Cîrstea, pentru treizecizero.ro.
Sorana Cîrstea a recunoscut că a făcut greșeli tehnice și tactice și că, în mod normal, n-ar fi trebuit să piardă acest meci. Cu toate că românca a avut mai multe lovituri câștigătoare (36 vs 17), ea a comis și un număr uluitor de greșeli neforțate, mai exact 34 vs 18.
Cu alte cuvinte, iubita lui Ion Ion Țiriac a fost eliminată din cauza propriilor greșeli:
Cred că au fost niște greșeli tehnice și tactice, dar asta e. Per total, trebuia să găsesc soluții. Am reușit să găsesc în marea majoritate, însă nu suficient cât să câștig meciul. Am găsit soluții trei sferturi din meci. Din păcate, pe final, am lăsat un pic moale ritmul și am pierdut.
Sincer, nu prea e voie să ai 6-1, 3-0 și două break-uri și să pierzi. De asta zic, serviciul nu prea m-a ajutat, câteva erori cu voleul, am început să am câteva dubii; dacă până în momentul ăla veneam liniștită sus, îmi făceam treaba, acolo am început să am câteva dubii și de acolo s-a schimbat momentumul
De la atâta stat jos și încercat să ridic mingea, la un moment dat, când îmi venea mingea la retur încet, în loc să îmi fac returul normal de winner, de multe ori doar îl puneam în teren. Sunt câteva chestii tehnice și tactice care au contat azi. Asta e, n-am cum să dau rezultatul înapoi, am luptat, am încercat ce-am putut azi, se mai întâmplă și d-astea.”, a mai spus Sorana Cîrstea.