Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la Roland Garros. A mai rămas doar o româncă în competiție

George Drafta 30.05.2023, 19:27
Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la Roland Garros. A mai rămas doar o româncă în competiție

Românca a părăsit cel de-al doilea grand slam al anului încă din primul tur, , scoasă din competiţie de numărul 53 mondial, italianca Jasmine Paolini.

Chiar dacă a avut în ultimele luni evoluţii mai mult decât apreciate şi care îi făceau pe fanii ei să se gândească la o nouă performanţă de vârf într-un turneu important, Sorana Cîrstea a dezamăgit crunt. La Roland Garros, unde în 2009 prindea sferturile de finală, sportiva de 33 de ani a avut parte de un început de joc deloc fericit.

Sorana a fost penalizată cu un punct după ce a întârziat revenirea pe teren în urma unui plecări la vestiar cerută oficialului întâlnirii. Momentul s-a petrecut la scorul de 2-2 în primul set, unul tranşat de adversara ei, scor 7-5. Reprezentanta noastră şi-a revenit însă în actul secund. În care a avut câştig de cauză şi graţie acestui moment favorabil a trimis partida în decisiv.

Jasmine Paolini Copyright: Imago / Andrea Rosito
Jasmine Paolini Copyright: Imago / Andrea Rosito

Acolo, numărul 32 în lume a clacat însă. Favorită certă, Cîrstea a cedat, scor 6-2 şi a părăsit competiţia după doar un singur meci pe zgura pariziană. Paolini s-a impus după două ore şi 14 minute şi a ajuns în turul 2.

Begu, singura româncă încă în joc

După ce şi Ana Bogdan s-a recunoscut învinsă în manşa inaugurală a marii competiţii organizată la Paris, România a rămas cu o singură speranţă în drumul spre fazele superioare ale turneului. În lipsa Simonei Halep, Irina Begu şi-a făcut loc în turul secund, aşa cum s-a întâmplat şi la Australian Open, primul grand slam al anului 2023.

Copyright: Imago / Oscar J. Barroso
Copyright: Imago / Oscar J. Barroso

Miercuri, Begu va reveni din nou pe teren pentru confruntarea cu Sara Errani, finalista din 2012 de la Roland Garros. Italianca are 36 de ani şi s-a întors în circuit după o perioadă în care renunţase la sportul de performanţă. Dacă va trece de veterana din peninsulă, Begu ar putea să o întâlnească pe cehoaica Muchova în 16-imi.

Aceasta este favorită în faţa argentinienei Podoroska în turul 2.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622