Șoc total la CFR Cluj. În tabăra campioanei României se vorbește, din nou, despre insolvență

Bădulescu Silvian 17.11.2021, 08:54
Șoc total la CFR Cluj. În tabăra campioanei României se vorbește, din nou, despre insolvență

Fotbalul românesc este într-o situația foarte dificilă. După ratarea barajului pentru Cupa Mondială a naționalei, o nouă știre legată de fotbalul autohton este în prim-plan. CFR Cluj, campioana ultimelor patru ediții de Liga I, s-ar pregăti de intrarea în insolvență.

A doua insolvență pentru CFR Cluj?

Ardelenii vor să mai taie din datoriile pe care le au, pentru a evita o situație îngrijorătoare pe viitor. Aceștia ar avea probleme economice mari, iar în acest moment se ocupă de formalități. Aceștia au de gând să intre în reorganizare în primăvara sau vara anului 2022. Campioana ar urma să depună un efort pentru a căpăta licența pentru sezonul următor de Liga I, apoi să solicite reorganizarea.

Echipa din Ardeal a mai fos în insolvență acum câțiva ani, de unde au ieșit pe 30 mai 2017, după doi ani și trei luni. În această vară, la cinci ani distanță, conform legii, aceștia au dreptul să apeleze din nou la această procedură.

Campioana a depășit insolvența în primă fază datorită lui Neluțu Varga, actualul patron și afacerist în Cluj, care a plătit datorii vechi de 5 milioane de euro și a forțat reintegrarea societății în circuit. Tot el este, însă, cel care a general datorii din cauza cărora se plănuiește o nouă insolvență.

Ce fel de datorii au aceștia?

Contrar performanțelor din campionat, precum și a celor din Europa din ultii ani, la nivel salarial, conducerea a rămas restantă. Jucătorii și oameni din conducere nu ar mai fi fost plătiți de trei luni, pe când există și datorii mai vechi pentru club.

Neluțu Varga a acceptat să-i dea 300.000 de euro lui Marius Șumudică, în momentul în care l-a dat afară, fiind clauza de reziliere a contractului cu tehnicianul, precum și două salarii neplătite. Mai mult, mai există procese ale clubului și cu medicul Paligora, jucătorii Iasmin Latovlevici sau Giedrius Arlauskis, dar și oficiali demiși.

În total, aceștia ar avea de plătit mai mult de un milion de euro pentru despăgubiri celor care nu mai sunt la club, precum și plata salariilor curente ale jucătorilor.  CFR Cluj ar avea o datorie de aproximativ 19,5 milioane de euro, asemănătoare cu cea din 2014.

Ce jucători pot vinde?

Spre deosebire de FCSB sau CSU Craiova, CFR Cluj și-a construit un lot pentru campionat și competițiile europene. Aceștia s-au axat mai mult pe jucători cu experiență și nu pe creșterea de juniori. Din acest motiv, din lotul actual al CFR-ului, nu prea sunt jucători care să aducă un venit mare la echipă. S-a discutat în ultimele luni de o plecare a lui Billel Omrani, dar acesta a rămas în Gruia. Singurul „produs de export” al campioanei ar putea fi Petrila, jucătorul under-21 care a avut un început de sezon foarte bun. De asemenea, și Burcă este genul de jucător pe care campioana ar putea încasa o sumă importantă.

FCSB sau CSU au vândut jucători pe sume importante în ultimele luni, iar conturile acestora au fost alimentate din plin. Dennis Man, Alexandru Cicâldău, Valentin Mihăilă sau Olimpiu Moruțan sunt jucătorii care au adus cei mai mulți bani în Bănie sau în București.

Salarii plătite degeaba și fără drept de joc în Europa

Există jucători în lot, care, din diverse motive, nu pot să fie folosiți. Aceștia ori se antrenează și atât cu echipa de seniori, ori evoluează la Liga a 3-a, la CFR Cluj II. Conform listei lotului echipei pe site-ul LPF-ului, jucători precum Fofana, Ciobotariu, Hoban sau Jonathan Rodriguez nu se regăsesc, ceea ce înseamnă bani plătiți în plus și degeaba.

Toate aceste lucruri n-au decât să afecteze echipa. Dacă va depunde cerere de intrare în reorganizare, echipa ardeleană nu va avea drept de joc în competițiile europene până în sezonul 2023-2024. Automat, odată cu faptul că nu au drept de joc în Europa, aceștia vor beneficia de venituri mai mici.

Campioana ocupă primul loc în acest moment, cu un avans de opt puncte față de locul secund, FCSB.

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622